Scandalul CĂRNII de CAL din Tarnița a iscat un URIAȘ scandal în politica clujeană. PNL acuză prefectul susținut de PSD

 

Președintele Colegiului Medicilor Veterinari Cluj, Nechita Adrian Oros, l-a pus la punct pe prefectul Gheorghe Vușcan, care i-a acuzat pe medicii veterinari din cadrul Direcției Sanitar Veterinare Cluj că sunt pe mână cu procesatorii.

 

În calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari Cluj mă văd nevoit să îl invit pe domnul prefect Gheorghe Vuşcan să se abţină în a mai face declaraţii publice, în care pune sub semnul întrebării profesionalismul şi buna credinţă a medicilor veterinari din judeţul Cluj.

 

În situaţia privind carnea abandonată în zona Tarniţa, serviciile veterinare din Cluj au acţionat prompt, transparent şi cu profesionalism, urmând procedurile legale, informand atât Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cât şi Prefectura Judeţului Cluj”, a precizat Oros, care este și deputat PNL Cluj.

 

Președintele Colegiului Medicilor Veterinari Cluj se întreabă ”dacă domnul prefect ştie că în judeţul Cluj funcţionează depozite ilegale de carne (după cum declară) îmi pun întrebarea de ce până acum nu a luat măsuri. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj monitorizează activitatea unităţilor înregistrate sau autorizate, nu a celor ilegale. Serviciile sanitare veterinare din România funcţionează în coordonarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare si pentru Siguranţa Alimentelor, iar profesia de medic veterinar este reprezentată de Colegiul Medicilor Veterinari din România, de aceea orice acuze şi aluzii nefondate care aduc atingere imaginii profesiei medical veterinare, le considerăm total nepotrivite”.

 

Citește mai jos acuzațiile prefectului Gheorghe Vușcan.

Carnea din lacul Tarnița este de cal. În total s-a găsit aproape o tonă de carne - VIDEO

Comentarii Facebook