Fabrica de gunoi a Clujului va fi gata până la finele anului 2013

 

Consiliul Județean Cluj a semnat un act adițional la contractul de construire a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) Cluj, desemnând firma Atzwanger S.P.A drept noul lider al asocierii care a câștigat licitația. 

 

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că până la finele anului, construcția trebuie să fie terminată.

 

Prin semnarea acestui act adiţional s-au deblocat, astfel, lucrările de construire a CMID, 31 decembrie fiind nu doar termenul de finalizare a construcţiilor propriu-zise, ci şi de punere în funcţiune a utilajelor şi echipamentelor necesare. Am mai stabilit ca în termen de o lună, respectiv până pe 25 martie, constructorul să ne prezinte un program de execuţie detaliat, cu planificări calendaristice clare, pe care să le respecte, în caz contrar fiind pasibil de penalităţi. Sper că lucrurile vor fi mai bine de această dată, vremea să ţină cu noi, astfel încât la sfârşitul anului groapa ecologică să poată să primească deşeurile menajere din judeţ”, a precizat Horea Uioreanu, după semnarea actelor.

 

Inițial, contractul de construite a ”fabricii de gunoi a Clujului” a fost adjudecat de Asocierea CONFORT S.A., ATZWANGER S.P.A., LADURNER IMPIANTI S.R.L., VEL SERVICE S.A., iar liderul Asocierii a fost CONFORT S.A. Timişoara, aparținând omului de afaceri Georgică Cornu.

 

Această firmă a intrat în insolvență, iar lucrările de construire a viitoarei gropi ecologice a județului au fost sistate pe data de 26 noiembrie 2012. 

 

Confom contractului şi a graficelor de execuţie, până la finalul anului 2012 trebuiau finalizate 68% din lucrări, stadiul real este de doar 9,7%.

 

Centrul de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Cluj face parte din ”Proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în jud. Cluj, este finanţat prin programul POS Mediu - Axa prioritară 2 “Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate”, în baza Contractului de Finanţare nr. 133140 din 11.07.2011, încheiat între Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Consiliul Judeţean Cluj. Suma prevăzută pentru construcţia CMID se ridică la 107.536.011,54 lei fără TVA .

Comentarii Facebook