Procesul de coruptie al deputatului liberal clujean Virgil Pop va fi reluat la instanta de fond

Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate ridicata acum sase luni in procesul in care deputatul PNL de Cluj, Virgil Pop, este judecat pentru fapte de coruptie.

 

Dupa ce motivarea Curtii Constitutionale va fi redactata, dosarul se va intoarce la instanta de fond pentru reluarea judecarii procesului, anunta Agerpres.

 

Virgil Pop este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenta, fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalare de bani in forma agravata. El s-ar fi folosit de societatea finei sale pentru a spala banii primiti de la un om de afaceri din Oradea, caruia i-a promis ca prin relatiile pe care le avea pe langa presedintele Consiliului Judetean Cluj din 2007 -2008, liberalul Marius Nicoara, poate sa ii faciliteze obtinerea unor contracte cu SC Electrica si Electrica Transilvania Nord.

 

Procurorii DNA au afirmat in rechizitoriu ca firma Anpero din Oradea l-ar fi platit pe Virgil Pop cu suma totala de 80.000 de euro, pentru serviciile sale.

 

Virgil Pop a fost retinut in 17 noiembrie 2008 si a stat dupa gratii cateva saptamani fiind ales deputat de Turda in timp ce era in arest.

 

In 24 data de 24 februarie 2009, dupa ce Virgil Pop a fost ales in Parlament, Tribunalul Cluj si-a declinat competenta, iar dosarul a ajuns la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Completul de noua judecatori ai ICCJ a decis, in luna aprilie, trimiterea la Curtea Constitutionala a dosarului deputatului Virgil Pop, instanta admitand recursul acestuia la decizia anterioara a Sectiei penale care respinsese cererea avocatilor de suspendare a procesului si sesizarea Curtii pentru verificarea constitutionalitatii Legii 54/2006 si a OUG 134/2005.

 

Curtea de Apel a respins insa cererea, astfel incat dosarul va fi trimis la instanta de fond pentru reluarea judecarii procesului.

Comentarii Facebook