Primăria Cluj-Napoca susține că licitația de salubrizare și deszăpezire este BLINDATĂ

 

Primăria Cluj-Napoca susține că licitația de salubrizare și deszăpezire a fost realizată perfect legal.

 

Primăria municipiului Cluj-Napoca respinge ferm afirmaţiile cu privire la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de salubrizare stradală.

 

Stabilirea câştigatorului procedurii a fost realizată de către autoritatea contractantă conform legislaţiei în materia achizitiilor publice şi legislaţiei speciale în privinţa salubrizării localităţilor şi nu are niciun fel de legătură cu acţionarii firmelor care au participat la licitaţie.

 

Singurul criteriu în atribuirea licitaţiilor publice este cel stabilit conform legislaţiei în materie şi prevăzut de fişa de date.

 

Primăria municipiului Cluj-Napoca îşi rezervă dreptul de a acţiona în judecată pe oricine lansează acuzaţii nefondate sau minciuni cu privire la atribuirea contractului de achiziţie publică, a imaginii institutiei publice şi a integrităţii funcţionarilor implicati în procesul de evaluare”, susține municipalitatea.

 

Silviu Prigoană, fostul acționar al companiei Rosal, marele perdant al licitației, a lansat acuzații de incompeteță la adresa membrilor comisiei de licitație, care au validat ofertele firmelor.

 

Prigoană a declarat că firma câștigătoare, Supercom, nu a respectat cerințele licitației în privința cifrei de afaceri pe ultimii trei ani. Firma Supercom a precizt o cifră de afaceri de 130 de milioane de lei pe ambele loturi scoase la licitație, dar ar fi trebuit să aibă câte 100 de milioane de lei pe fiecare lor.

 

”Pe ambele sectoare au pus aceeași sumă, dar prin clarificările care au fost date de instituțiile abilitate ale statului român s-a spus că nu poate să participe în ambele părțile cu aceeași sumă pentru că vor fi descalificați, dar văd că au fost aplaudați. 

 

A fost o greșeală de interpretare a comisiei sau probabil e o ..., dar eu sunt obișnuit, pentru că noi majoritatea contractelor, când eram eu președintele companiei, le câștigam în instanță. Așa s-a întâmplat și la Suceava și la Cluj de două ori. Eu sunt convins că tot firma Rosal va fi declarat câștigătoare în final de către instanță”, a declarat Silviu Prigoană, în exclusivitate pentru Știri de Cluj.

 

NEREGULI la atribuirea contractului de deszăpezire a Clujului. Firma SUPERCOM trebuia descalificată

 

Întrebat dacă crede că este vorba despre corupție, Silviu Prigoană a acuzat neglijența în serviciu. ”Nu putea să fie o asemenea greșeală, pentru că sunt mai multe greșeli în dosarul cu pricina, pentru că am mai aflat de la cineva de la dezvoltare, de la Rosal, exact care a fost parcursul documentelor și a fost rea intenție, nu o greșeală. Sunt mult mai multe greșeli. Documentele care au fost trimise, cererile care au fost făcute încalcă flagrant legea. 

 

Conform legii niște clarificări trebuiau trimise în 3 zile lucrătoare, iar Primăria, prin comisia de licitație, a cerut clarificări în 24 de ore”, a mai adpugat Prigoană. 

 

Rosal și Brantner au pierdut salubrizarea și deszăpezirea în Cluj. Silviu Prigoană cheamă DNA -ul

Comentarii Facebook