Ponta: Guvernul a reuşit deblocarea POSDRU

 

Premierul Victor Ponta a anuţat, luni, 19 noiembrie, că POSDRU va fi deblocat în această săptămână. Drept urmare a acesteia, vor reîncepe transmiterile de cereri de decontare către Comisia Europeană.

Ponta arătat că Guvernul a reuşit şi deblocarea Programului Operaţional Regional şi Programului Operaţional Sectorial pe Mediu.

"Am informat colegii din USL, alături de miniştrii de resort, despre faptul că Guvernul actual, în cele şase luni de activitate, a reuşit să îndrepte foarte multe din deficienţele produse de vechile guvernări în perioada 2009-2011, astfel încât Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Sectorial pe Mediu au fost deblocate prin aplicarea unor corecţii financiare mai mici decât se solicitase iniţial. De asemenea, POSDRU în această săptămână va fi deblocat, vor reîncepe transmiterile de cereri de decontare către Comisia Europeană", a anunţat Ponta.

Premierul a precizat că Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii şi Programului Operaţional Sectorial de Transporturi vor rămâne în suspensie, pentru sfârşitul şi începutul anului viitor.

"Aceste programe au fost blocate şi au intrat în procedură de presuspendare în urma gravelor deficienţe constatate în perioada 2009 - octombrie 2011, iar Guvernul actual a reuşit să îndrepte pentru trei dintre ele deficienţele constatate, evident acceptând şi corecţii financiare, conform regulamentelor europene, corecţii care nu puteau fi evitate, deoarece se referă la perioada 2009-2011", a spus Ponta.

Comentarii Facebook