Nicușor Dan pune piciorul în prag și cheamă sindicatele la dialog: „România se află într-un moment de cotitură, trebuie să comunicăm sincer, direct”
România traversează o perioadă economică delicată, iar în mijlocul acestor provocări, președintele Nicușor Dan, își face auzită vocea în plan național
Acesta a lansat marți, 17 iunie, un mesaj ferm și clar: dialogul social trebuie să stea la baza deciziilor majore care vor influența direcția țării în următorii ani.
„I-am invitat astăzi, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții sindicatelor pentru a avea un schimb deschis de idei despre soluțiile care să genereze un echilibru fiscal. România se află într-un moment de cotitură, iar deciziile pe care le vom lua acum vor trasa direcția țării noastre pentru următorii ani. De aceea, este esențial pentru mine, ca Președinte, să ascult opiniile și propunerile tuturor părților implicate.”, a declarat Nicușor Dan.
Într-o perioadă în care cuvântul „reformă” stârnește atât speranțe, cât și temeri, Nicușor Dan pledează pentru o abordare echilibrată și incluzivă. El consideră că fără consultarea sindicatelor și a tuturor actorilor sociali relevanți, nu pot exista soluții reale și sustenabile în ceea ce privește echilibrul fiscal al României.
Mesajul transmis de Nicușor Dan vine ca un apel la maturitate politică și responsabilitate colectivă. În viziunea sa, sindicatele nu trebuie văzute ca o voce critică, ci ca un partener indispensabil în conturarea unui model economic echitabil, mai ales într-o perioadă cu mize majore pentru stabilitatea țării.
„Doar prin dialog social, un pilon esențial al unei societăți echilibrate, putem găsi variante adecvate care să răspundă în mod real nevoilor oamenilor. ”, a punctat Dan.
„Voi susține mereu acest tip de comunicare - sinceră, directă și orientată spre rezultate.”, a adăugat președintele.
1 Comentariu
Mai există Sindicate ?cine MILIȚIENI PROFESORII DOCTORAȘII la privat încercați așa ceva...