Metroul Clujului: „Mort a fost și n-a înviat”/Avertisment civic: „În cel mai optimist scenariu, vom avea 7.5 km în 2028, în niciun caz 2026, cum spune Boc”
Metroul Clujului: „mort a fost și n-a înviat” – avertisment civic despre întârzieri și promisiuni neonorate
Proiectul metroului din Cluj, estimat la peste 2 miliarde de euro, pare să fi intrat într-un ritm de lucru „îngrijorător de încet”, potrivit activistului civic István Szakáts, care a vizitat recent șantierul din Florești. Într-o postare dură, acesta atrage atenția asupra realităților din teren și demontează punctual promisiunile autorităților locale.
„Mort a fost și n-a înviat”, scrie Szakáts în deschiderea postării, făcând referire la stadiul proiectului. Activistul acuză faptul că, deși Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a evitat recent să răspundă dacă sunt întârzieri, pasând răspunderea către primarul Emil Boc, realitatea din teren este cu totul alta.
Primarul clujean a afirmat din nou că „lucrările sunt în grafic”, însă Szakáts contrazice acest lucru pe baza unei vizite recente: „în ultimele două luni, singura foreză de piloți de pe șantier a ajuns să sape ceva peste jumătate din cei 96 piloți de 25m necesari să stabilizeze dealul despre care, conform Studiului de Fezabilitate și contrar primarului, se știa din 2021 că se prăvale peste stație.”
El mai amintește că primarul promisese finalizarea consolidării dealului în martie 2025, dar „față de acest orizont al promisiunilor suntem deja în întârziere – având în vedere imediat a trecut și luna aprilie”.
Szakáts estimează, printr-o analiză în trei scenarii (ultra-ultra-optimist, optimist și realist), că lansarea efectivă a săpării tunelurilor cu TBM-uri („cârtițele”) nu poate avea loc mai devreme de ianuarie 2026 – și în scenariul realist, abia în iunie 2026.
De asemenea, el pune sub semnul întrebării chiar posibilitatea respectării termenului-limită din PNRR, 31 iulie 2026: „Construcția a 9 stații de metrou în 14 luni (…) este posibilă doar dacă Clujul ar avea deschise, în următorul an și două luni, 3-4 șantiere în paralel.” În acest moment, avertizează el, „nici măcar proiectarea stațiilor nu este finalizată – deși planurile trebuiau predate în februarie 2024, adică acum un an și două luni.”
În ceea ce privește tunelul de 7,5 km promis până în vara lui 2026, cifrele sunt și mai pesimiste. „Promisiunea primarului ar putea fi onorată doar dacă cârtițele ar avea o viteză medie de înaintare de cel puțin 35,7m/zi – cât timp pentru tipul de echipament utilizat la Cluj (EPBM-uri de 6.35m diametru) chiar și o viteză medie de 10m/zi este considerată onorabilă, la nivel internațional.”
În concluzie, în scenariul ultra-optimist, cei 7,5 km de tunel ar putea fi gata abia în ianuarie 2028, iar în cel realist, în iunie 2028. „Cu un singur front de lucru deschis, în 4 ani și jumătate – adică în 2030”, scrie el.
Finalul postării are o notă simbolică: „am găsit în noroi o vestă galbenă pe care scria, cu pixul, Regis. Se târa un pui de limax pe ea. L-am dat jos, și am agățat vesta pe gard, în caz că o caută cineva.”
Iată postarea integrală:
14 Comentarii
DEFICIT BUGETAR DE 9,3% !!!!!!!!!!!!!!!!!!! CEL MAI MARE DIN UE!!!!
STAT ESUAT VANDUT SI IMPACHETAT! POPU LATIE DE VANZARE!!! TERITORIU DE COLONIZAT!!!!
CE METROU VRETI BAH RATATILOR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
po****tio, -onis s.f. jefuire, devastare; ruina, dezastru
Din dicționarul latin-român.
am fost interpretat gresit. cei 7,5 km vor fi gata in anul 2126 nu in 2026. acum facem ajustari, cate 2 ani pe zi ca sa nu se prinda cetățeanu' că l-am păcălicit
domnu istvan are numai invidie, nu vrea sa vada realizarile domnului primar si tot improasca cu rahat ca nu se face metrou sau alte lucrari. se face si va fi gata la anul si vom circula cu metroul din floresti in jucu sau poate chiar mai departe.
@geo:
@geo: Stii ca in ultimii 20 de ani, primaria condusa de mult-iubitul conducator Boc a realizat un singur bulevard de 4 benzi care se opreste brusc in camp (accesul la CREIC)? In tot acest timp, suprafata construita a orasului aproape s-a dublat.
@Adi: numai rautacisme, numai atacuri. la anul cand veti avea 9 statii de metrou, spital regional, centura, spital de copii, bazin de inot in borhanci, tren metropolitan, pasaje, subtraversari, linie de tren electrificata pana la oradea, autostrada pana in ungaria. autobuze pe hidrogen si transport verde o sa va caitzi ca ati aruncat cu noroi
2026... 2035 , da ca traieste PITIKUL ! SA IO DAM SUS !!! CU PENSIONARI CU SUG--CI !!!
Principalul că avem o ȚÎNTĂ LUMINIȚA SE VEDE CA LA GINECOLOGIE A NU SE CONFUNDA CU ANUSUL
https://www.reddit.com/r/cluj/comments/1k4ywaj/metrou_mort_a_fost_%C8%99i_na_%C3%AEnviat/
Proiect inutil pentru acest oraș.
Alte proiecte foarte importante sunt lăsate in aer.
@Cristi: Va avea soarta tunelului pe sub centru, care a fost realizat doar pe hartie si pe bani multi.
Stai să găsească un bulgăre de sare, vestigii, apoi să vezi BOCete. Că studiile geo, că de ce suntem oraș vechi că OSĂ tragă muncitorii tare să recupereze întârzierea. Important e că se plătește munca de până acum cui trebuie că doar sunt alegeri. Restul nu contează, OSĂ mă gândesc peste 4 ani la ei.