Mesajul „încurajator” al primarului Clujului despre posibilul referendum privind pensiile speciale: „Am pierdut o bătălie, dar nu și războiul”
Primarul Clujului, Emil Boc, a intervenit marți la Digi24, unde a comentat ideea unui posibil referendum național pe tema pensiilor speciale, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a respins legea privind eliminarea acestora. Primarul clujean consideră că, din punct de vedere constituțional, un astfel de referendum ar avea doar rol consultativ, fără consecințe legislative directe.
Emil Boc spune că „referendumul nu schimbă legea. Tot Parlamentul și CCR decid în final”
„Sincer, constituțional vorbind, acel referendum, dacă ar avea loc, n-ar fi decât un referendum, așa cum a fost în 2009, pentru reducerea la 300 de parlamentari și transformarea parlamentului bicameral în parlament unicameral, unde peste 80% dintre români s-au pronunțat cu „DA” și suntem la 15 ani și mai bine și nu s-a întâmplat nimic.”, a declarat Emil Boc.
El a explicat că, potrivit articolului 90 din Constituție, referendumul național consultativ nu produce efecte imediate „Vreau să fiu bine înțeles, acest referendum pe care noi îl avem în baza articolului 90 din Constituție este un referendum cu caracter consultativ, care nu are o forță legislativă obligatorie a doua zi după ce a fost aprobat de către popor.”, a spus primarul Clujului.
Reacția vine după ce Guvernul a propus un referendum pe tema pensiilor speciale
Declarațiile lui Emil Boc vin în contextul în care mai mulți reprezentanți ai Guvernului au sugerat posibilitatea organizării unui referendum privind pensiile speciale, pentru a transmite un semnal public clar în favoarea reformei.
Inclusiv ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că trebuie „găsită metoda cea mai simplă și rapidă”, inclusiv cea a referendumului, pentru ca legea să poată fi adoptată și promulgată cât mai repede.
Boc: „Am pierdut o bătălie, dar nu și războiul pentru dreptate”
Primarul a amintit și de perioada în care a fost prim-ministru, în 2010, când Guvernul său a eliminat pensiile speciale, introducând principiul contributivității. „Atunci a trecut de Curtea Constituțională această lege prin asumare de răspundere, dar după aceea guvernele care au venit readus la loc acele pensii speciale și care au mai creat altele în loc și atunci am desființat tot prin lege cumulul pensie cu salariu și atunci am avut o decizie a Curții Constituționale care ne-a trimis înapoi”, susține edilul Clujului.”, a spus Boc. „Am pierdut o bătălie, dar nu și războiul pentru a restabili dreptatea în sistemul public, în viața publică este normal din când în când să pierzi bătălii. Important este să știi că vei câștiga războiul, care e important pentru toți românii, de a avea un sistem echitabil.”
7 Comentarii