După două luni de proteste, magistrații Curții de Apel Cluj revin la muncă! Respiră ușurați că nu au fost „sărăciți”


În urma deciziei Curtea Constituţională a României (CCR) de a declara neconstituţională legea privind modificarea pensiilor de serviciu, corpul de judecători al Curţii de Apel Cluj a adoptat o hotărâre prin care suspendă măsurile de protest şi reia activitatea de judecată începând cu 22 octombrie 2025.

Decizia vine după aproape două luni în care activitatea instanţei din Cluj a fost condusă sub incertitudine, în contextul planului Guvernului de a modifica regimul pensiilor speciale pentru magistraţi.

Concret, în cadrul adunării generale convocată pe 21 octombrie, s-a constatat că majoritatea magistraţilor au fost prezenţi, iar hotărârea anterioară (Hotărârea nr. 3/2025) prin care se suspendase activitatea normală a instanţei, se ridică.

După două luni de proteste, Curtea de Apel Cluj revine la muncă! Magistrații respiră ușurați că nu au fost „sărăciți”

„Justiția nu își mai permite modificări abrupte, succesive și lipsite de orice studii de impact, „în condițiile în care corpul magistraților a fost extrem de afectat de modificările aduse în ultimii ani, iar atractivitatea profesiei este tot mai redusă.

În cadrul dezbaterilor, judecătorii Curții de Apel Cluj au tras un serios semnal de alarmă asupra viitorului magistraturii române, avertizând că un corp al magistraților slăbit, lipsit de componentele legislative ce îi asigură independența reală, pe toate planurile – inclusiv financiar –, va fi un corp ce nu va mai avea forța necesară pentru a garanta drepturile și libertățile fiecărui cetățean, inclusiv în raporturile acestuia cu statul”, au transmis magistrații clujeni. 

Pentru magistraţii clujeni, vestea reprezintă o revenire la normalitate după o perioadă de două luni. Totodată, adunarea generală a judecătorilor atrage atenţia că o justiţie slăbită, cu modificări statutare repetate şi fără consultare, nu va mai putea garanta drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Comentarii Facebook