Marti 12 Noiembrie

Liberalii îl atacă pe Boc: Zona centrală e mai puțin pietonală și mai mult parcare - FOTO

 

Liberalii clujeni atacă Primăria condusă de Emil Boc, acuzând că pietonalele orașului s-au transformat în parcări. 

 

În urmă cu patru ani, autorităţile locale clujene anunţau planurile de pietonalizare a mai multor zone din centrul oraşului, printre care şi străzile Andrei Şaguna sau Cotită. Cu prima s-a reuşit pavarea, nu şi restricţionarea circulaţiei auto. Deşi s-a semnalat în mai multe rânduri că pe strada Andrei Şaguna circulă maşini, iar o parte din stradă e folosită ca parcare, Primăria Cluj-Napoca nu e în stare să gestioneze situaţia. 

 

În primăvara acestui an, la fel ca în 2012 şi 2011, municipalitatea clujeană a promis terase şi târguri pe strada Andrei Şaguna. La fel ca în 2012 şi 2011, nu s-a întâmplat nimic. În oricare zi a săptămânii, pe jumătate din stradă sunt parcate maşini şi asta pentru că unul din cei doi stâlpişori instalaţi, mai precis cel care ar trebui să limiteze accesul auto pe ”pietonală” (dinspre intersecţia străzii David Ferenc spre strada Regele Ferdinand), nu funcţionează. Iniţial, primăria a anunţat că ”accesul auto este permis doar pentru riverani, cu condiţia parcării în incintă, fiind interzisă staţionarea pe trotuar şi carosabil; de asemenea, va fi permis accesul serviciilor publice sau de intervenţie”. Astăzi, chiar dacă e interzis, mereu sunt maşini parcate pe trotuar”, a declarat Ioan Bâldea, vicepreședintele PNL Cluj-Napoca.

 

Liberalul clujean se teme că și strada Baba Novac, acum în plin proces de pietonalizare, va avea aceeași soartă. ”Dacă şi această ”bijuterie” a Clujului, asa cum o anunţă domnul primar, va fi ocupată de maşini la fel ca alte străzi pavate din Centru, nimeni nu câştigă nimic. Şi ne gândim ce se va întâmpla şi cu strada Mihail Kogălniceanu, anunţată ca viitoare arteră pietonală. Fără politici coerente de punere în valoare a zonelor pietonalizate, degeaba se pavează pentru că tot şoferii vor fi cei care se vor folosi de ele, iar pietonii vor fi obligaţi în continuare să se strecoare cu atenţie printre maşini”, a mai spus Bâldea.

Comentarii Facebook