Joi 6 August

Fancsali Erno, clujeanul care a cerut Autonomia Transilvaniei, candidează la Primăria Cluj-Napoca

 

Fancsali Erno, clujeanul care a inițiat o petiție prin care cerea Autonomia Transilvaniei, candidează la Primăria Cluj-Napoca din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT).

 

Fancsali a declarat că se consideră un politician din afara sistemului, având în vedere că nu a luat parte la încăierările politice din ultimii 25 de ani, și astfel poate să reprezinte interesele comunității fără a face compromisuri.

 

Ne-am străduit să maximizăm voturile maghiarilor, maximizare care credeam că poate fi rezultatul unei alianțe cu UDMR. Politicienii Uniunii au refuzat în mod repetat inițiativele noastre, astfel că a devenit evident: redactăm independent o listă de candidați, respectiv susținem separat un candidat la Primărie. La alegerile anterioare mii de persoane au votat împotriva UDMR, iar alegerile (alegeri interne pentru a desemna candidatul la funcția de primar susținut de întreaga comunitate maghiară a orașului – n.r.) de la Târgu Mureș au demonstrat faptul că 40% dintre votanți nu au încredere în politica UDMR”, a declarat Fancsali. Candidatul a adăugat: partidele din ultimul secol sunt vinovate pentru faptul că votanții maghiarii s-au îndepărtat în masă de politică și, în opinia lui Fancsali, reconstrucția trebuie începută la nivel local prin actori politici credibili, care nu s-au compromis.

 

În contextul actual, în politică este nevoie de oameni care ajung din afara sistemului, iar eu mă consider un astfel de om. Nu sunt un politician crescut în slujba unui partid timp de mulți ani. Până acum am muncit mai degrabă ca activist civic și aș dori ca experiența pe care am dobândit-o să o pot utiliza în calitate de candidat la Primărie, respectiv ulterior ca și consilier”, a detaliat Fancsali.

 

Deoarece procentul maghiarilor din Cluj nu face posibil ca în fruntea orașului să ajungă un maghiar, candidatul PPMT pornește în cursa alegerilor locale din 5 iunie cu șanse similare oricărui alt candidat maghiar. Obiectivul principal al acestei provocări este ca, pe parcursul campaniei, mesajul său să ajungă la comunitatea maghiară într-un mod cât mai eficient. ”Avem ca scop strângerea a minimum 6.000 de voturi – pentru atingerea pragului minim de 5%  - pe lângă cota previzibilă de participare de 45%. Trebuie să spunem faptul că putem face o schimbare doar dacă nu votăm un partid care are în rândurile sale chiar și un singur politician corupt. Aș dori să se facă o politică transparentă, curată, responsabilă”, a subliniat  Fancsali.

 

La finalul conferinței de presă candidatul a declarat că, alături de continuarea muncii de consultare începute anul trecut, a început munca de strângere a celor 2.800 de semnături de susținere, numărul minim pentru a putea candida.

 

Un clujean i-a dat lui Iohannis petiția pentru Autonomia Transilvaniei: Impozitele merg în Moldova și Oltenia, pe nedrept

Comentarii Facebook