Emil Boc, criticat dur după ce a plecat, din nou, din ședința de Consiliu Local: „Am stat 9 ore în ședință. Primarul Boc a stat 10 minute”

O ședință maraton a Consiliului Local Cluj-Napoca, care s-a întins pe parcursul a aproximativ 9 ore și a cuprins nu mai puțin de 52 de puncte pe ordinea de zi, a fost marcată de acuzații dure lansate de consilierul local AUR, Anca Ciubăncan. Aceasta a criticat atât absența primarului Emil Boc pe durata dezbaterilor, cât și comportamentul viceprimarului Dan Tarcea, pe care îl acuză de agresivitate verbală.

Anca Ciubăncan a criticat atât absența primarului Emil Boc pe durata dezbaterilor, cât și prezența lui Dan Tarcea


Primarul Emil Boc s-a scuzat, ca și alte dăți, și a plecat cu „treburi” după începutul ședinței. „Ieri, am stat 9 ore în ședința Consiliului Local. Primarul Boc a stat 10 minute. A deschis ședința și a plecat”, a declarat aceasta, susținând că ulterior primarul ar fi fost văzut „plimbându-se prin Piața Unirii, relaxat, în timp ce noi dezbăteam 52 de puncte până seara târziu”.

Consilierul local a subliniat că pe ordinea de zi s-au aflat probleme sensibile pentru comunitate, inclusiv situații semnalate de cetățeni din cartierul Someșeni, care reclamă că „li se fisurează casele de camioane”, dar și condițiile dificile în care trăiesc unii chiriași ai municipalității. „Chiriași de pe Tășnad care trăiesc fără senzor de gaz într-un bloc al Primăriei”, a precizat Ciubăncan.

Un alt punct sensibil ridicat în cadrul ședinței a fost siguranța femeilor în oraș. Consilierul AUR a invocat un studiu realizat pe un eșantion de 1.074 de femei din Cluj-Napoca, arătând că „73% din femeile Clujului au fost agresate verbal sau fizic în ultimul an”. În acest context, ea a acuzat lipsa unor măsuri concrete în planurile autorităților locale: „Am întrebat de ce Planul de siguranță nu conține nicio măsură pentru droguri în școli. Am întrebat de ce femeile nu apar nicăieri în plan”.

Tensiunile au escaladat în timpul intervențiilor sale, când, a fost ținta unor remarci ironice din partea viceprimarului. „De fiecare dată când am cerut cuvântul, am primit ironii, zeflemele, am fost acuzată de ‘dezinformare’ și de ‘intervenții tendențioase’, totul pe un ton agresiv”, a afirmat aceasta.

Consilierul local Anca Ciubăncan se simte hărțuită în timpul ședințelor de Consiliu Local


Mai mult, Ciubăncan consideră că situația din sala de ședință reflectă chiar problemele discutate la nivel teoretic: „Tocmai discutam date care arată că 73% din femeile Clujului au fost agresate și chiar în acel moment, în sala de ședință, o femeie consilier local era tratată cu dispreț, agresată verbal”. Consilierul a mai ridicat semne de întrebare și asupra conținutului raportului Poliției Locale, afirmând că documentul „nu conține cuvântul ‘buget’”, precum și asupra lipsei unor răspunsuri clare din partea executivului. „N-am primit răspunsuri. Am primit ironii!”, a punctat ea.

În final, Anca Ciubăncan a transmis că va continua să aducă în atenția administrației problemele comunității: „Dar o să continui. La fiecare ședință. Cu date. Cu calm. Cu curaj! Pentru că cineva trebuie să pună întrebările pe care alții le evită”. Tensiunile din ședințele din Consiliul Local sunt tot mai evidente în ultima vreme, în special în momentul în care consilierii USR sau AUR „îndrăznesc” să pună întrebări.

Comentarii Facebook