Daniel Buda: Atenție la consumul de roșii din import! Pot fi tratate chimic

 

Europarlamentarul clujean Daniel Buda avertiează în privința consumului de roșii, pentru că pot fi tratate chimic.

 

În piețele autohtone se regăsesc din ce în ce mai mult fructe și legume aduse din import, care conțin o cantitate semnificativă de pesticide. Roșiile care se regăsesc atât în supermarketuri, cât și în piețele agroalimentare rezistă pe perioade îndelungate de timp, fără să sufere modificări de aspect, rezistând chiar pe parcursul a mai multor luni, în condițiile în care, în mod normal, acestea și-ar schimba culoarea sau aspectul în câteva zile.

 

Roșiile aduse din import sunt tratate cu diferite substanțe chimice care pot avea un impact negativ asupra sănătății, provocând intoxicarea ficatului sau a rinichilor, fiind dăunătoare și sistemului nervos central.

 

Având în vedere aceste aspecte, am solicitat Comisiei să îmi transmită care sunt instrumentele pe care le are la îndemână pentru a asigura respectarea standardelor de calitate a legumelor și fructelor importate”, a precizat Daniel Buda.

 

Europarlamentarul clujean a primit un răspuns la întrebarea lui din partea comisarului europen pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis:

 

Pentru a se asigura conformitatea alimentelor importate în Uniune cu cerințele UE în materie de siguranță există o legislație cuprinzătoare. Regulamentele 178/2002bși 882/2004 conțin principalele instrumente pentru atingerea acestui obiectiv. Ca parte a acestei legislații, Comisia a întocmit o listă de alimente de origine neanimală care, pe baza riscurilor cunoscute sau emergente, necesită un nivel crescut de controale înainte de introducerea lor în UE. Lista figurează în anexa I la Regulamentul nr. 669/2009 și este revizuită periodic. Dacă este cazul, pot fi adoptate măsuri mai stricte vizând anumite mărfuri.

 

În plus față de standardele UE în materie de siguranță, tomatele importate trebuie să respecte și standardul de comercializare prevăzut în Regulamentul 543/2011, care conține dispoziții privind calitatea, dimensiunile, prezentarea și marcarea în conformitate cu standardul internațional, pentru a asigura în principal o concurență echitabilă între operatori.

 

Comisia este convinsă că instrumentele de care dispune în prezent îi permit să reacționeze prompt și eficace în cazul în care ar apărea astfel de riscuri”.

Comentarii Facebook