„Commando” intră în acțiune la Cluj! Salvamont primește o barcă de intervenție de mii de euro pentru misiuni extreme FOTO



O barcă profesională de intervenție și salvare Zodiac Commando C5 a intrat în dotarea Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, urmare a parteneriatului cu Fundația Comunitară Cluj și a unei sponsorizări a companiei Betfair.

Ambarcațiunea, care a fost deja lansată la apă pe lacul de acumulare Tarnița, este indispensabilă pentru răspunsurile cât mai rapide ale echipelor Salvamont într-o zonă cu o densitate foarte mare de turiști, atât pe traseele din zonă cât și pe malul apei ori pe ambarcațiuni de agrement. Totodată, barca profesională, care are o lungime de 4,7 metri și o capacitate de încărcare de peste o tonă, este extrem de propice pentru echipa de scafandri a serviciului, cea mai puternică din țară în rândul serviciilor salvamont.   

IMG_7153.jpeg

„Commando” intră în acțiune la Cluj! Salvamont primește o barcă de intervenție pentru misiuni extreme de mii de euro 

Alin Tișe, președintele CJ Cluj, a declarat că această ambarcațiune va permite desfășurarea unor intervenții mult mai rapide.

„Ambarcațiunea profesională achiziționată în baza parteneriatului cu Fundația Comunitară Cluj, urmare a unei sponsorizări, contribuie la creșterea capacității de intervenție a salvatorilor. Aceasta permite desfășurarea unor intervenții mult mai rapide, în special în cadrul misiunilor de căutare și recuperare subacvatică”, a precizat Tișe. 

Barca de salvare a fost achiziționată de Fundația Comunitară Cluj cu ajutorul unei sponsorizări în valoare de 8.500 de euro oferite de Betfair, în programul „Pay it forward”. Barca profesională Zodiac Bombard Commando C5 este una gonflabilă, robustă și precisă, cu chilă rigidă și podea de aluminiu. 

IMG_7155.jpeg

Comentarii Facebook