Deputatul clujean Remus Lăpușan trage un semnal de alarmă: „România trebuie să valorifice fiecare euro din PNRR”
Deputatul clujean Remus Lăpușan a susținut în plenul Camerei Deputaților că PNRR oferă țării noastre acces la resurse financiare semnificative, care pot accelera dezvoltarea infrastructurii, modernizarea sistemului de sănătate și a educației, digitalizarea administrației publice și creșterea competitivității economiei naționale.
„Aceste fonduri reprezintă o oportunitate reală de transformare economică și socială. În același timp, simpla alocare a fondurilor nu este suficientă. Pentru ca aceste resurse să producă efecte reale în economie și în viața cetățenilor, ele trebuie transformate în investiții concrete, în proiecte implementate și în rezultate vizibile la nivelul comunităților din întreaga țară”, a transmis Lăpușan.
De asemenea, parlamentarul a mai spus că succesul acestui plan depinde în mod direct de capacitatea instituțiilor statului de a implementa reformele și investițiile asumate. Întârzierile administrative, blocajele procedurale sau lipsa unei coordonări eficiente între instituții pot încetini ritmul proiectelor și pot diminua impactul acestor finanțări asupra dezvoltării economice și sociale.
CITEȘTE ȘI: Deputatul clujean Remus Lăpușan cere reformarea Pieței Unice: „Europa trebuie să rămână o forță globală”
„Fiecare întârziere în implementare înseamnă investiții amânate, lucrări care nu încep la timp și comunități care așteaptă mai mult decât ar trebui beneficiile acestor programe.
De aceea, este nevoie de o implicare administrativă mult mai fermă și de un plan clar de acțiune pentru fiecare domeniu finanțat prin PNRR. Implementarea proiectelor trebuie urmărită permanent, iar progresul trebuie monitorizat în mod transparent”, a mai afirmat Lăpușan.
Totodată, el a mai aminti că pentru fiecare investiție finanțată prin PNRR trebuie să existe o monitorizare clară și rapoarte periodice de progres. În același timp, instituțiile responsabile trebuie să comunice constant stadiul implementării, întârzierile existente și măsurile adoptate pentru accelerarea proiectelor.
CITEȘTE ȘI: Deputatul clujean Remus Lăpușan, mesaj ferm: „Protejarea pădurilor din ariile naturale necesită intervenții rapide și soluții responsabile”
„România nu își poate permite să rateze această oportunitate majoră de dezvoltare. Resursele disponibile prin PNRR trebuie utilizate integral și eficient, astfel încât fiecare euro să fie transformat în investiții care contribuie la dezvoltarea reală a țării.
Investițiile finanțate prin PNRR trebuie să se regăsească în proiecte concrete în fiecare comunitate: în infrastructură modernă, în servicii publice mai eficiente, în proiecte de digitalizare și în inițiative care sprijină dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă.
Implementarea acestui plan trebuie să se bazeze pe transparență, monitorizare atentă și coordonare eficientă între instituțiile responsabile. Doar în acest fel putem transforma această oportunitate europeană într-un motor real de dezvoltare pentru România”, a conchis Lăpușan.
0 Comentarii