Sambata 6 Martie

Clujul va avea un soft de recunoaștere facială și a numerelor de înmatriculare

 

Primăria Cluj-Napoca va cumpăra un soft de recunoaștere facială și a numerelor de înmatriculare de la autoturisme.

 

Softul va funcționa cu ajutorul camerelor de supraveghere care funcționează în Cluj-Napoca, circa 300, și va putea fi folosit pentru identificarea celor care comit infracțiuni și care acum scapă de multe ori pentru că softul existent este slab.

 

Cumpărarea softului costă 20.000 euro, iar fondurile vor fi suportate de Primăria Cluj-Napoca.

 

Primăria Cluj-Napoca este prima din România care a achiziţionat un soft, cu o valoare de 20.000 de euro, pentru camerele video de supraveghere, care va fi folosit de Serviciul Criminalistic al IPJ Cluj. Acest soft, unic în România, permite identificarea rapidă a celor care încalcă legea, care efectuează acte de vandalism pe domeniul public. Softul recunoaşte şi identifică mai uşor faţa unei persoane şi identifică mult mai uşor numerele de înmatriculare ale maşinilor chiar dacă acestea nu sunt uşor lizibile”, a declarat Emil Boc.

 

Softul va putea fi folosit și pentru identificarea șoferilor care comit tamponări cu fuga de la locul accidentului sau a celor care vandalizează spațiul public.

Comentarii Facebook