Cluj - Blocuri izolate termic pe bani europeni. Boc: Facturile scad cu 40% - VIDEO

 

Primarul Emil Boc a anunțat că au început lucrările de izolare termică la 7 blocuri din Cluj-Napoca, iar alte 30 de blocuri sunt în diverse stadii de analizare a dosarelor.

 

Am semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru 7 blocuri, care au în total 200 de apartamente. Pe lângă aceste blocuri, mai există alte 30 de blocuri în diverse faze de licitație și de semnare a documentațiilor, cu peste 1.100 de apartamente și care vor intra în această vară în lucru. Cred că suntem cea mai dinamică primărie din România în materie de absorbție de fonduri europene pe reabilitarea termică a blocurilor.

 

Dorim să ținem ritmul tot la fel, pentru că și în exercițiul financiar următor vor fi bani pentru reablitarea termică a blocurilor.

 

Vestea bună este că 40% din valoarea facturii la încălzire va fi mai mică, începând de iarna viitoare pentru cei care fac reabilitări termice și că, în continuare vor fi bani europeni pentru cei care vor depune documentații. Regula este primul venit, primul servit”, a declarat primarul Emil Boc.

 

Până la 150 de euro venit pe membru de familie este 10% contribuția asociației, de la 350 de euro venit pe membru de familie este contribuția 20% din partea asociației de locatari - 20% din partea Primăriei. Până la 500 de euro venit contribuția este de 30% din partea asociației și 10% din partea Primăriei”, au precizat specialiștii Primăriei Cluj-Napoca.  

Comentarii Facebook