Vineri 9 Decembrie

Centura orașului Dej ar putea fi realizată din fonduri europene


Consiliul Județean Cluj va dezbate în cadrul ședinței ordinare care va avea loc joi, 29 septembrie 2022, proiectul de hotărâre privind realizarea unui parteneriat cu Primăria Dej, pentru construirea centurii orașului.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că instituția pe care o conduce este singura eligibilă, în calitate de lider de parteneriat, ”să acceseze fonduri europene pentru finanțarea acestei investiții vitale pentru Dej, am hotărât să ne asociem cu Primăria Dej pentru a demara, în regim de urgență, etapele de proiectare în vederea accesării finanțării nerambursabile”.

Consiliul Județean Cluj a identificat, ca posibilă sursă de finanțare nerambursabilă a acestui proiect de infrastructură, Programul Operațional Regional 2021-2027.

Conform Acordului de parteneriat, Consiliul Județean va pregăti proiectul și îl va depune pentru finanțare prin aplicația MYSMIS, gestionată de Ministerul Fondurilor Europene.

În acest timp, Primăria Dej va realiza studiul de fezabilitate și celelalte documentații tehnico-economice, respectiv va pune la dispoziție terenul necesar demarării investiției.

Centura ocolitoare a municipiului Dej, în lungime de 1,690 km, a fost desemnată de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest drept proiect strategic de importanță majoră pentru următoarea perioadă de programare 2021-2027. Investiția va contribui la îmbunătățirea nivelului de trai al locuitorilor din Dej și la eliminarea ambuteiajelor care se produc periodic la traversarea podului peste râul Someș.

Comentarii Facebook