VIDEO. Elevi, percheziționați abuziv de către polițiști, în clasa unei școli. Un copil cu deficienţe s-a speriat


Acuzaţii de abuz la adresa poliţiştilor din Ilfov după ce au deschis într-o sală de clasă şi au percheziţionat toţi elevii pentru a vedea dacă deţin arme. Agenţii intră în sala de clasă şi le cer copiilor să scoată tot ce au în buzunare şi în ghiozdane, potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

O înregistrare făcută publică de Fanatik arată modul în care trei polițiști (un bărbat și două femei) intră într-o sală de clasă, iar polițistul care pare a conduce operațiunea le vorbește pe un ton dur copiilor și îi reproșează unei fete că nu se ridică în picioare. Agenţii nu sunt mai empatici nici măcar în momentul în care unui copil ce suferă de tulburare de spectru autist, i se face rău. Părinţii sunt revoltaţi că n-au fost informaţi despre acţiune, iar unul dintre ei a depus plângere împotriva poliţiştilor.

Cum s-a desfășurat percheziția: cinci autospeciale au intrat cu girofarele aprinse în curtea şcolii. Directoarea şcolii, neinformată de acţiune

Potrivit informaţiilor obținute de către sursa citată așa s-au desfășurat perchezițiile în aproape toate clasele școlii, fiind controlați până și copiii de clasa a V-a, iar la final tot ceea ce au „descoperit” oamenii legii a fost un desfăcător de sticle. Acest control a avut loc în urmă cu două săptămâni, și potrivit surselor, cinci autospeciale de poliție au intrat în curtea școlii, polițiștii ducându-se direct la clasele cu elevi să-i controleze.

Directoarea școlii a aflat despre ce se întâmplă în unitatea de învăţământ în momentul în care portarul a anunțat-o că mai mulți polițiști au descins în şcoală. Aceasta nu ar fi fost informată în prealabil de nicio acţiune a poliţiei pentru acea zi, deşi, potrivit aceloraşi surse, în trecut, oamenii legii au anunţat instituţia şi au colaborat cu aceasta ori de câte ori au avut loc acţiuni de prevenţie  și informare a copiilor. După cum relatează martorul, prezent în momentul descinderii poliţiştilor, directoarea şcolii le-a cerut oamenilor legii să-i explice despre ce acţiune este vorba şi dacă au mandat pentru desfășurarea acestor percheziții.

Potrivit informaţiilor obţinute de sursa citată, directoarea a sunat la Inspectoratul Şcolar pentru a afla ce se întâmplă, pentru că polițiștii nu i-au permis accesul în sălile de clasă în timp ce îi controlau pe copii (de alfel, se observă şi pe înregistrare că acesta nu intră în clase). Polițiștii au fost sunați apoi de la inspectorat ceea ce i-ar fi iritat și a dus, într-un final, la încheierea întregii operațiuni.

Comentarii Facebook