Vineri 9 Decembrie

VIDEO - Elev de 14 ani, pus la pământ și încătușat de polițiști, pe holurile școlii. S-a deschis o anchetă


Imagini revoltătoare au fost surprinse într-o şcoală din judeţul Bihor. Un elev de 14 ani a fost pus la pământ de doi agenţi de poliţie care au fost chemaţi la şcoală de profesori pentru că tânărul avea un comportament agresiv. La întreaga scenă au participat mai mulți elevi, unul dintre ei fiind şi cel care a filmat incidentul, ajuns ulterior pe reţelele de socializare.

Incidentul a avut loc la începutul acestei săptămâni când cei trei elevi ar fi venit băuți la școală. Înainte de a intra profesorii la ore, elevii au început să fie recalcitranți și au început un scandal cu colegii lor de clasă. Astfel că profesorii au fost nevoiți să cheme poliția. 

În momentul în care au venit oamenii legii, doar doi au ascultat recomandarea acestora de a ieși în curte. Unul dintre ei a rămas în școală și a continuat scandalul îmbrâncindu-și în continuare un coleg de clasă. În acel moment, polițiștii l-au pus la pământ și l-au încătușat. 

Băiatul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar în momentul în care au fost făcute publice imaginile pe rețelele de socializare, cei doi polițiști au intrat în atenția comisiei de disciplină și, momentan, sunt cercetați pentru purtare abuzivă.

Sursa video: Lucreitia Hendre - Facebook


Comentarii Facebook