Vasile Dîncu vede o majoritate în jurul lui Adrian Veștea: „PNL va alege puterea”. Vicepreședintele PSD spune că și USR ar trebui să intre la guvernare
Vicepreședintele PSD, Vasile Dîncu, consideră că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru reprezintă o soluție legitimă pentru depășirea actualului blocaj politic și estimează că liberalii vor prefera să rămână la guvernare, în loc să treacă în opoziție. Declarațiile liderului social-democrat vin într-un moment în care partidele încearcă să contureze o majoritate parlamentară care să susțină noul Executiv, după nominalizarea făcută de președintele Nicușor Dan.
Vasile Dîncu e convins că PNL va intra la guvernare fără Ilie Bolojan, care nu va mai conduce partidul
Dîncu a respins criticile potrivit cărora desemnarea lui Adrian Veștea ar fi fost făcută fără respectarea procedurilor politice și a susținut că șeful statului și-a exercitat atribuțiile constituționale. „Președintele a respectat mandatul său constituțional de a desemna un premier. Restul sunt chestiuni avocățești, sunt încercări de a trage de timp din partea Partidului Național Liberal, dar cred că va trebui să mergem mai departe să ieșim din acest blocaj”, a declarat Vasile Dîncu conform Digi24.ro.
Vicepreședintele PSD a amintit că Adrian Veștea a anunțat deja că intenționează să continue programul de reforme promovat de fostul premier Ilie Bolojan, un proiect despre care spune că a fost construit împreună de partidele aflate la guvernare. „Am văzut că domnul Veștea a spus că va respecta programul lui Bolojan și nu este rău acest lucru, pentru că este un program pe care l-am făcut împreună”, a afirmat Dîncu.
Politicianul clujean este convins că, în final, PNL va alege să participe la exercitarea puterii. „Dacă PNL vrea să aleagă între putere și o poziție, va alege mai degrabă puterea, mai ales că s-a obișnuit la putere. De șapte ani, PNL este la putere și acum ne spune că vrea să fie reformatorul”, a spus liderul PSD.
În ceea ce privește participarea USR la o viitoare formulă de guvernare, Dîncu a recunoscut că există rezerve în interiorul PSD, însă consideră că o abordare pragmatică impune colaborarea între cele două formațiuni. „Dacă am lua emoțional curentul, ar fi împotriva USR-ului. Dacă luăm rațional și probabil că noi încercăm să gândim rațional la conducerea partidului, atunci nu cred că există o incompatibilitate pentru a merge în continuare cu USR-ul”, a declarat acesta.
PSD urmează să analizeze oficial situația în cadrul structurilor de conducere ale partidului
PSD urmează să analizeze oficial situația în cadrul structurilor de conducere ale partidului, iar marți este programată o întâlnire între liderii social-democrați și premierul desemnat Adrian Veștea. În funcție de rezultatul acestor discuții, partidul va decide dacă va susține noul Guvern la votul de învestitură din Parlament.
În contextul negocierilor tensionate din ultimele săptămâni, declarațiile lui Vasile Dîncu reprezintă unul dintre cele mai clare semnale venite din partea PSD că social-democrații sunt dispuși să ia în calcul susținerea unui Executiv condus de Adrian Veștea, cu condiția existenței unei majorități stabile și a unui program de guvernare asumat de toate partidele implicate.
1 Comentariu