Accident grav acum pe centura Vâlcele-Apahida! Un bărbat este încarcerat. Un TIR a ajuns în malul de pământ. O mamă și doi copii mici, răniți FOTO

Accident grav acum pe centura Vâlcele-Apahida! Un bărbat este încarcerat. O mamă și doi copii mici, răniți. Toți au fost transportați la spital FOTO

Un accident rutier grav s-a produs vineri după-amiază, 30 octombrie 2026, pe centura Vâlcele-Apahida, în apropiere de Dezmir. Un autoturism a fost distrus în partea din față, iar un bărbat a rămas încarcerat între fiarele mașinii. Un TIR implicat în accident a ieșit de pe carosabil și a ajuns cu cabina în malul de pământ de la marginea șoselei.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru salvarea bărbatului încarcerat.

„Din primele date, în accident au fost implicate un autotren și un autoturism. Un bărbat se află încarcerat în autoturism, iar forțele noastre lucrează pentru extragerea acestuia”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

La locul accidentului au fost mobilizate două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În accident au fost implicate un autotren și două autoturisme, dintre care unul este avariat ușor. Fotografiile trimise de cititorii Știri de Cluj arată amploarea accidentului. 

Autoturismul de culoare neagră are partea din față puternic avariată, iar bucăți din caroserie sunt împrăștiate pe șosea. În apropiere, autotrenul a ajuns cu cabina în taluzul de pământ de la marginea drumului. Intervenția echipajelor de salvare este în desfășurare.

Știre în curs de actualizare.

----------------

UPDATE ora 16:30

Bărbatul de aproximativ 60 de ani a fost extras în siguranță de către pompieri și predat echipajului medical. Potrivit primelor evaluări, acesta este conștient și cooperant, urmând a fi transportat la spital. De asemenea, o femeie și doi minori cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani primesc îngrijiri medicale. La rândul lor, femeia și cei doi minori vor fi transportați la spital.

În accident au fost implicate un autotren și două autoturisme, dintre care unul este avariat ușor.

UPDATE 16.45 - Traficul este complet blocat

Trafic BLOCAT pe ambele sensuri pe centura Vâlcele-Apahida, după un accident grav! Un bărbat a rămas încarcerat, o femeie și doi copii mici, răniți - Ştiri de Cluj


În jurul orei 15:50, a fost înregistrat un accident rutier pe centura ocolitoare Vâlcele–Apahida, în care au fost implicate un ansamblu de vehicule și două autoturisme. Traficul rutier în zonă este blocat pe ambele sensuri de deplasare.

La fața locului intervin polițiștii, alături de echipaje din cadrul ISU Cluj, pentru gestionarea situației și efectuarea cercetărilor.


image.png


accident centuta valcele.jpeg

accident centura boc.jpeg

image.png

image.png


Comentarii Facebook