Un român care era așteptat acasă, de familie, se afla de 13 ani într-o morgă din Valencia. Povestea tristă a lui Dumitru


Un român a fost, în sfârșit, înmormântat, după ce a stat mai bine de 13 ani într-un frigider al Institutului de Medicină Legală din Valencia. În tot acest timp, anchetatorii spanioli au încercat să identifice cadavrul descoperit într-o râpă de niște copii, pe data de 1 noiembrie 2007.

Trista poveste a lui Dumitru

Dumitru Ionescu avea 53 de ani când a decedat, cu aproximativ 2 luni înainte de a-i fi găsit cadavrul. A fost identificat acum, în urma comparării ADN-ului lui cu cel al fiicei sale din România, potrivit El Periodico.

Cazul bărbatului este unul foarte trist, dincolo de faptul că a murit. Familia rămasă în țară l-a dat dispărut abia în 2019. Rudele, care îl așteptau totuși acasă, au spus că au crezut că el este în Spania, stabilit în Valencia, și că își vede liniștit de viață.

În 2019, Dumitru a fost căutat în Valencia de un membru al familie, care a aflat atunci că nimeni de aici nu mai știa nimic de el de peste un deceniu. Atunci i-a fost anunțată dispariția. Au fost făcute teste ADN care au fost comparate cu cele din baza de date a autorităților spaniole, stabilindu-se că dispărutul era la IML, în Valencia.

În, după descoperirea cadavrului necunoscut, anchetatorii spanioli au prelevat proba ADN și au încercat să-l identifice, însă fără niciun rezultat timp de 13 ani. Au stabilit atunci că bărbatul murise din cauze naturale.

La sfârșitul lunii trecute, rămășițele lui Dumitru Ionescu au fost predate familiei, după ce au stat 13 ani la morgă. Bărbatul a fost înmormântat într-un cimitir din Valencia.


Comentarii Facebook