Duminica 28 Aprilie

Un preot a ținut Liturghia acasă, în sufragerie: ”Dracul a îmbătrânit foarte tare și face răutăți peste aștepările noastre”


Slujbă în sufragerie, spovedanie în bucătărie şi cinstirea unor moaşte primite drept donaţie. E tabloul de duminică dimineaţă din locuinţa unui preot din Târgu Jiu, care a ţinut Liturghia acasă, după ce a fost destituit de Arhiepiscopia Craiovei. Enoriaşii îl susţin, dar Biserica spune că bărbatul este divorţat şi a dat dovadă de neascultare de mai multe ori. 

De trei săptămâni, Cosmin Barză îi aşteaptă pe enoriaşi acasă la Sfânta Liturghie. Din mesajul său de bun venit nu lipsesc săgeţile către conducerea Bisericii Ortodoxe. 

Cosmin Barză, preot: ”Veţi fi călăuziţi de mine dacă consideraţi că vă duc unde vreţi, spre mântuire. Dorim să ne îngrădim de erezia ecumenismului ce este astăzi propovăduită de BOR. Totodată, dorim să ne solidarizăm în lupta cu abuzurile ce se petrec în Mitropolia Olteniei”. 

Credincioşii au fost invitaţi azi să se închine şi la moaşte. Preotul spune că le-a primit cadou. 

Arhiepiscopia Craiovei l-a destituit pe Cosmin Barză la începutul acestui an

Ioniță Apostolache, Arhiepiscopia Craiovei: ”Preotul divorţat nu mai poate să slujească din considerente canonice într-o parohie. Nu poate să fie un exemplu pentru comunitate. Există motive de neascultare prin declarațiile pe care le-a făcut, și pe Facebook  au denigrat biserica în contextul mediatic online. Poți să aduci sminteală oamenilor care te cred pe cuvânt”. 

Preotul consideră totul un abuz din partea BOR. 

Cosmin Barză, preot: ​Nu aș fi un caz unic, ei au experiență în domeniu, știți, dracul a îmbătrânit foarte tare și face răutăți peste aștepările noastre. 

Conform canoanelor, revenirea în Biserică s-ar putea face doar după pocăinţă şi o cercetare disciplinară amănunţită

Cosmin Barză, preot: S-a încheiat cu BOR, nu eu am ales, ei au hotărât așa, mi-au spus că dacă îmi voi cere iertare față de ei, pentru că i-am denigrat... nu aș face altceva decât să îi pun într-o lumina bună pe ei și să mă prezinte în față oamenilor că pe un om instabil, le-ar veni mănușă asta. 

Patriarhia Română transmite că Arhiepiscopia Craiovei e datoare să facă pace în parohia din Târgu Jiu și nu sa o dezbine. Mai ales că enoriaşii sunt acum de partea preotului dat afară şi nici nu vor să audă de înlocuitorii trimişi de mai marii bisericii.

Preotul, care vrea să construiască o biserică în curtea sa, spune că va merge şi în casele credincioşilor de Crăciun şi de Bobotează. 

Sursa: observatornews.ro

Comentarii Facebook