Un nor OZN i-a înspăimântat pe locuitorii din Câmpulung Muscel. Imaginea a creat isterie FOTO și VIDEO


Un nor lenticular, căruia i se zice și ”nor OZN” pentru că seamănă cu un astfel de obiect, i-a speriat pe locuitorii din Câmpulung Muscel și a stârnit o veritabilă isterie pe Facebook.

Spectaculosul fenomen ceresc a avut loc pe 17 decembrie, la apusul soarelui, deasupra orașului Câmpulung Muscel, scrie Ziarul din Muscel.

Locuitorii au remarcat forma specială, lenticulară, a unui nor, iar pe Facebook a început imediat o dezbatere aprinsă.

Norul OZN i-a înspăimântat pe mulți, chiar dacă este un fenomen perfect natural, chiar dacă rar și spectaculos.

Potrivit specialiștilor, este vorba despre un nor lenticular, numit şi nor OZN, tocmai datorită formei farfurii sau a unei lentile convergente.

Fenomenul norilor lenticular apare de obicei în zonele montane, iar formarea lor depinde de condițiile de mediu și cele atmosferice, cum ar fi vântul, presiune atmosferică, umiditatea și temperaturile existente în acel moment.

Comentarii Facebook