Un copilaș de nici doi ani a murit după ce a fost lovit din greșeală de mama lui, în curtea casei: Femeia încerca să iasă cu mașina din curte
O tragedie cumplită a avut loc, marți, în localitatea Valea Rece, județul Harghita, unde un copil de doar un an și jumătate și-a pierdut viața după ce a fost accidentat de propria mamă, chiar în curtea casei. Femeia, în vârstă de 28 de ani, încerca să iasă cu mașina din curte atunci când a avut loc nenorocirea.
Accidentul s-a produs în curtea locuinței familiei din Harghita
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Harghita, femeia se afla la volanul mașinii personale și intenționa să iasă din curte pe drumul public. În momentul manevrei, aceasta nu și-ar fi dat seama că băiețelul ei se afla în spatele mașinii. În doar câteva secunde, copilul a fost lovit, iar impactul s-a dovedit fatal, conform Agerpres.
Medicii au ajuns rapid la fața locului, dar copilașul nu a mai putut fi salvat
La fața locului a fost trimis de urgență un echipaj medical, însă, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii nu au mai putut face nimic pentru copil. Rănile suferite în urma impactului au fost extrem de grave.
Polițiștii au deschis o anchetă
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Femeia, șocată de cele întâmplate, va fi audiată în următoarele ore. Polițiștii încearcă să afle dacă au existat neglijențe în supravegherea minorului sau dacă incidentul s-a produs exclusiv dintr-o nefericită eroare de moment.
1 Comentariu