Un bărbat a murit după o operație banală, la care apelează sute de mii de oameni în fiecare an. Medicii nu au nicio explicație pentru tragedie

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, originar din Marea Britanie, și-a pierdut viața după o procedură de transplant de păr într-o clinică privată din cartierul Beșiktaș, Istanbul. Bărbatul se prezentase la clinica CINIK pentru o intervenție de întreținere, fiind la a doua experiență – prima având loc în vara anului precedent.

La aproximativ cinci ore după începerea procedurii, pacientul a început să se simtă rău. A fost transportat de urgență la spital și internat în secția de terapie intensivă, însă, în ciuda eforturilor depuse de medici, a decedat în cursul nopții.

Potrivit publicației OdaTV, autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului. Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru autopsie. Ancheta are în vedere o posibilă ucidere din culpă, fiind deja audiați medicul chirurg, anestezistul și personalul medical care a participat la intervenție.

Reprezentanții clinicii au transmis condoleanțe familiei îndurerate și au declarat că sunt în contact permanent cu autoritățile locale: „Sprijinim familia cetățeanului britanic care a decedat și colaborăm cu instituțiile competente”.

Turcia este recunoscută la nivel internațional ca una dintre destinațiile de top pentru intervenții de înfrumusețare, în special pentru transplanturi de păr. Se estimează că aproximativ 60% din piața globală a turismului medical estetic se concentrează aici, datorită prețurilor accesibile și calității serviciilor.

Clinica CINIK, unde a avut loc tragicul incident, susține că a realizat peste 50.000 de transplanturi de succes. De-a lungul anilor, mai multe vedete internaționale au trecut pragul acesteia, printre care fostul internațional englez Rio Ferdinand, croatul Ivan Rakitic, Djibril Cisse – fost jucător al naționalei Franței și al clubului Liverpool – și legendarul brazilian Rivaldo, câștigător al Cupei Mondiale.

Comentarii Facebook