Miercuri 24 Aprilie

Un băiețel de 4 ani și-a salvat mama chemând ambulanța, la doar o zi după ce aceasta l-a învățat cum să cheme salvarea


Un băiețel de patru ani din Australia i-a salvat viața mamei sale după ce aceasta s-a prăbușit în casă, sunând la serviciul de ambulanță. Totul s-a întâmplat la doar o zi după ce aceasta l-a învățat cum să cheme salvarea.

Monty Cocker a sunat la numărul național de urgență și le-a spus operatorilor: „Mama a căzut”.

Când am ajuns la adresă, el era la fereastră... ne făcea cu mâna", a spus paramedicul Mark Small. Odată intrați în casă, medicii au fost ajutați de Monty ca să-și dea seama că mama sa, Wendy, a suferit o criză și a leșinat, potrivit BBC, citat de Digi24.

baietel.jpeg

Gândirea lui rapidă a făcut o diferență uriașă, a spus Smalls. „Mai ales atunci când te lovești la cap după o căzătură sau dacă ai o criză prelungită, poate fi foarte (n.r. o situație) foarte gravă".

Paramedicii s-au întors marți în casa din Launceston, Tasmania, pentru a-i acorda lui Monty un certificat de apreciere. Wendy Cocker, o asistentă medicală, le-a spus reporterilor că Monty știe că a făcut un lucru bun, dar că a rămas foarte modest în privința rolului pe care l-a jucat pentru a-i salva viața mamei sale, spunându-le prietenilor lui de la grădiniță că a fost „ușor".

Bunica lui a venit și a zis: 'Unde este supereroul?' El a spus: 'O, nu, nu sunt un supererou. Sunt doar un erou'.

Comentarii Facebook