Tragedie cumplită! Un student la medicină a murit la doar 24 de ani. Abia terminase Medicina și visa să devină medic: „Urma să fii de folos oamenilor”
Tragedie la facultatea de medicină! Cosmin a murit la 24 de ani, chiar după ce terminase Medicina. Mesajul sfâșietor al nașului său, preot: „Urma să fii de folos oamenilor”
Cosmin Nicholas Bodran, proaspăt absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, a murit subit, la doar 24 de ani, în zilele în care colegii lui se pregăteau să sărbătorească absolvirea. Tânărul, originar din Sighetu Marmației, și-ar fi pierdut viața în urma unei probleme cardiace.
Unul dintre cele mai emoționante mesaje de adio vine de la nașul tânărului, care este și preot. Acesta spune că îi este greu să găsească „cuvintele potrivite pentru această despărțire atât de dureroasă și atât de greu de înțeles”.
„La numai 24 de ani, când viața abia își deschidea înaintea ta cele mai frumoase drumuri, Dumnezeu te-a chemat la El”, a transmis nașul.
Preotul a amintit și de mândria cu care îl privea pe tânărul care tocmai terminase facultatea: „Te-am privit cu bucurie și cu mândrie, știind că ai absolvit medicina și că aveai înainte un viitor frumos, în care urma să fii de folos oamenilor și să le alini suferințele”.
„Ca naș, te voi conduce cu lacrimi în ochi și cu sufletul îndurerat. Ca preot, mă rog cu nădejde pentru sufletul tău și îl încredințez iubirii și milei nemărginite a lui Dumnezeu”, a mai spus acesta, cerând ca mamei tânărului să i se dăruiască „puterea de a purta această cruce grea”.
Ce se știe despre moartea tânărului medic
Potrivit informațiilor apărute în presa națională, Cosmin se afla la un prieten, unde urmărea un meci de fotbal, când i s-a făcut brusc rău. Echipajele medicale au intervenit și au încercat să-l resusciteze, însă manevrele nu au avut rezultat, iar medicii au constatat decesul.
Primele informații indică faptul că tânărul ar fi suferit un infarct. Familia nu ar fi știut că acesta avea probleme cu inima.
Vestea a lăsat în stare de șoc colegii, profesorii și prietenii lui Cosmin. În fața clădirii Medicină 1 din Piața Eftimie Murgu din Timișoara au fost aprinse lumânări și au fost depuse flori și coroane în memoria tânărului.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” a transmis condoleanțe familiei îndoliate, precizând că plecarea „fulgerătoare” a absolventului a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut.

2 Comentarii