Tot mai mulți ruși își părăsesc țara de frica unui colaps economic. „Nu poporul rus a declarat războiul, noi suntem simpli pioni ai Rusiei”


Deși Ucraina arată ca o scenă apocaliptică, responsabilii de la Kiev anunță că discuțiile cu rușii au înregistrat unele progrese, după ce Moscova a renunțat la ultimatumurile de până acum. Între timp, rușii fug din țara lor. 

După tratativele de luni, 14 martie, ce au avut loc prin videoconferință, convorbirile vor fi reluate astăzi, 15 martie. În tot acest timp  rușii au început să își părăseasc țara de frica unui colaps economic total, dar și de frica unui război care ar putea izbucni la ei în țară, ca răspuns la acțiunile din Ucraina. 

Oficialii ucraineni susțin că, în contactele din ultimele zile, rușii ar fi schimbat tonul, iar Kievul se așteaptă la rezultate concrete în următoarele zile

Un consilier al președintelui Ucrainei, Mykhailo Podolyak, susține că: „Cerinţele noastre sunt foarte clare: retragerea forţelor ruseşti, încetarea focului, care sunt ne-negociabile pentru noi. Abia apoi putem discuta de relaţiile bilaterale şi de un acord politic. Rusia deja începe să înţeleagă şi discuţiile au devenit constructive”.

În tot acest timp demersurile occidentalilor continuă. Cancelarul german a fost primit de președintele turc Recep Taip Erdogan . Turcia se consideră mediator în actuala criză, iar președintele american și oficiali ai Uniunii Europene i-au mulumit lui Erdogan pentru eforturile sale.

Presupusa schimbare de ton a ruşilor are cu siguranţă legătură cu problemele economice, deja evidente la Moscova. Fondul Monetar Internaţional a avertizat că este posibil ca Rusia să nu-şi poată îndeplini angajamentele externe din cauza sancţiunilor. Guvernul rus are de achitat miercuri, 16 martie, 117 milioane de dolari pentru două dintre obligaţiunile denominate în dolari, conform ȘtirileProTv.

Tot mai mulți ruși își părăsesc țara

Foarte mulți dintre cei care nu au curajul să protesteze, dar nu mai suportă situația, au început să părăsească Rusia, apelând la puținele căi de ieșire: cu trenul spre Finlanda sau cu avionul spre Turcia.

O rusoaică ce și-a părăsit de curândțara și s-a refugiat în Antalya povestește cum a fugit de acasă unde a văzut cu ochii fără să spună nimănui, a rămas doar cu soțul, iar de frica unei rețineri din partea poliției rusești, aceștia au plecat fără să spună cuiva de planurile lor.

Când ies din casă nu mă simt în largul meu, pentru că sunt rusoaică, am paşaport rusesc. Mulţi oameni nu înţeleg că nu poporul rus a declarat războiul, noi suntem simpli pioni ai Rusiei”, a declarat femeia, conform ȘtirileProTv.

il urac pe putin.PNG

„Am sentimentul că nu mai am dreptul să zâmbesc” spune o altă femeie.

Trenurile, ticsite de cetățeni ruși care pleacă înspre Finlanda

În acelaşi timp, de peste 10 zile, trenurile care leagă Rusia de Finlanda sunt ticsite. 

Nu putem sta pur şi simplu şi aştepta, ne temem că drepturile ne vor fi şi mai îngrădite, că nu vom mai avea ce cumpăra, că nu vom mai avea bani, iar graniţele se vor închide complet. Poate dacă rămâneam acolo, în scurt timp, nu am mai fi avut ce să mâncăm. Se va ajunge la momentul în care nimic și nimeni nu mai iese și nu mai intră în țară. Ce se întâmplă în Rusia este înfricoşător. Vreau să stau departe de toate astea. Nu îl susţinem pe preşedintele Putin! Nu vrem război!”, a declarat o altă rusoaică plecată din țară.

Potrivit presei occidentale, sute de mii de ruşi au fugit deja din ţară.


Comentarii Facebook