Sambata 5 Octombrie

Șoferița beată, care a omorât 4 muncitori, s-a predat. Femeia era la plimbare, în mall


O tragedie cumplită a avut loc azi-noapte în Iași. O șoferiță beată a omorât patru muncitori, alți trei sunt în stare gravă, la această oră, după ce au fost loviți în plin de femeie. Un cazan cu smoală, aflat in maşina muncitorilor, s-a răsturnat peste victime la impact. Femeia era la plimbare prin oraș, unde făcea cumpărături într-un centru comercial.

Tânăra de 39 de ani a ajuns la spital, dar a fost lăsată să plece după ce a refuzat să continue investigaţiile medicale. Pănâ în jurul orei 11:00, ea a avut telefonul deschis, dar apoi l-a închis. Poliţiştii care au ajuns la locuinţa sa nu au găsit-o azi dimineaţă acasă, potrivit unor surse consultate de Ziarul De Iași.

Cei doi copii ai femeii, unul dintre ei din prima căsătorie, au fost preluaţi azi-dimineaţă de la ora 7:30 de fostul soţ. Aseară, vecinii au văzut-o tânără, în jurul orei 12, că era în stare de ebrietate înainte de a se urca la volan. Cu o oră mai devreme, din locuinţă a plecat concubinul femeii, notează sursa citată. 

Supraviețuitorii și martorii spun că femeia mirosea puternic a alcool, iar testul fiolei a confirmat acest lucru. Un bărbat spune că, în timp ce circula cu o viteză de 80 km/h, șoferița, care se afla sub influența alcoolului, a trecut glonț pe lângă el.   Într-o curbă, femeia a pierdut controlul volanului, a lovit zidul unei case iar apoi a ricoșat în grupul de muncitori aflați la câteva zeci de metri distanță. Aceștia lucrau la asfaltarea drumului. 

Comentarii Facebook