Miercuri 24 Aprilie

Se pot plăti online taxele pentru permisul de conducere și certificatul de înmatriculare


Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) permite plata prin intermediul site-ului a contravalorii pentru permisul de conducere, certificatul de înmatriculare şi a autorizaţiei de circulaţie provizorie.

Potrivit unui comunicat de presă al DRPCIV plata se poate efectua accesând site-ul www.drpciv.ro, servicii online - plăţi sau la finalizarea programării online la ghişeu, utilizând cardul bancar. Pentru tranzacţiile efectuate prin intermediul drpciv.ro sau ghiseul.ro dovada plăţii nu este necesară.

Serviciul de plăţi online este disponibil 24 de ore din 24, plata poate fi efectuată la orice oră şi în orice zi, iar procesarea şi validarea se fac rapid, menţionează sursa citată.

DRPCIV subliniază că datele de plată online nu vor fi accesibile şi nu vor fi stocate.

Comentarii Facebook