Primul deces cauzat de coronavirus în Europa a fost confirmat de autorități


Autoritățile din Franța au confirmat, sâmbătă, primul deces cauzat de coronavirus în Europa.

O turistă din China, în vârstă de 80 de ani, a murit într-un spital din Paris, sâmbătă, din cauza infecţiei cu coronavirus, scrie realitatea.net.

Femeia de 80 de ani venea din provincia chineză Hubei. Ea a ajuns, pe 16 ianuarie, în Franţa, şi a fost plasată în carantină într-un spital din Paris pe 25 ianuarie, conform BBC. Turista a murit pe 15 februarie. 

Bilanţul deceselor a ajuns la 1.523 de persoane în China continentală, dintre care 143 în ultimele 24 de ore şi peste 67.000 de persoane infectate.

Coronavirus s-a extins în peste 28 de țări, Egiptul confirmând primul caz de coronavirus din Africa.Printre persoanele infectate se numără și un român, bărbatul lucra pe o navă de croazieră care se află acum în carantină în Yokohama.

Comentarii Facebook