Primește salariu de la Parlamentul European, dar a rupt steagul UE! Gestul controversat făcut de Diana Șoșoacă VIDEO
Europarlamentarul Diana Șoșoacă a provocat un nou scandal public după ce, de Ziua Europei, a publicat un videoclip în care rupe drapelul Uniunii Europene alături de mai mulți susținători.
Potrivit imaginilor publicate chiar de Diana Șoșoacă, momentul a avut loc la Mănăstirea Plăviceni, din satul Dudu, județul Teleorman. În videoclip, europarlamentarul apare în timp ce sfâșie steagul UE împreună cu alte persoane prezente la eveniment.
Gestul controversat a venit chiar în ziua în care Ambasada Rusiei la București a publicat fotografii de la o recepție oficială la care a participat și Diana Șoșoacă. Imaginile au fost postate pe Facebook într-un mesaj redactat în limba rusă.
Primește salariu de la Parlamentul European, dar a rupt steagul UE! Gestul controversat făcut de Diana Șoșoacă
În mesajul transmis de ambasadorul rus au fost lansate critici dure la adresa Uniunii Europene și a Occidentului, fiind invocate teme legate de înarmarea Europei și relația cu Rusia.
Apariția Dianei Șoșoacă la recepția organizată de Ambasada Rusiei, în aceeași zi în care a rupt steagul Uniunii Europene, a generat reacții puternice în spațiul public și pe rețelele sociale.
2 Comentarii