Povestea lui Iuri, copilul care şi-a pierdut părinţii în război şi a ajuns singur în România. Ce se întâmplă cu copiii care vin în România singuri


Iuri a ajuns singur la frontiera cu România, venind din regiunea Odessei. Părinţii lui au fost, amândoi, ucişi în aceeaşi zi în războiul din Ucraina.

Iuri ştie ce s-a întâmplat şi a putut să povestească. Toţi copiii care ajung neînsoţiţi la punctele de frontieră dintre Ucraina şi România beneficiază de protecţie umanitară. Cele mai multe persoane care se refugiază din Ucraina în România, fugind din calea unui război care afectează întreaga ţară, sunt femei şi copii.

Copiii care vin din Ucraina au nevoie de consiliere sub toate formele 

Printre priorităţile pe care echipele Salvaţi Copiii România le-au identificat la punctele de frontieră şi în centrele de refugiaţi se numără nevoia de informaţii concise şi de asistenţă socială, sub toate formele: umanitară, juridică, psiho-emoţională, mai ales în cazurile vulnerabile, un capitol aparte fiind acela al copiilor care intră neînsoţiţi pe teritoriul României.

Cazul lui Iuri, intrat ulterior în grija unui centru de plasament din România, nu este singular. După ce a primit asistenţă umanitară imediată de la echipa Salvaţi Copiii aflată în Vama Isaccea, Iuri a intrat în sistemul de protecţie şi îngrijire pentru copiii care au intrat neînsoţiţi în România. Copiii neînsoţiţi sunt acei copii care intră pe teritoriul României fără părinţi sau alţi reprezentanţi legali. Ei pot intra în România singuri sau alături de o rudă adultă sau de o persoană care are grijă de ei şi în oricare dintre cazuri beneficiază de protecţie, potrivit News.ro.

copil refugiat cu jucarie.jpg

Integrarea educaţională a copiilor neînsoţiţi

Ministerul Educaţiei asigură, prin inspectoratele şcolare judeţene, cuprinderea tuturor copiilor neînsoţiţi în sistemul de educaţie ca audienţi, iar după recunoaşterea sau echivalarea a studiilor, ca elevi.

Indiferent de statutul lor, copiii au dreptul la educaţie în aceleaşi condiţii ca ante-preşcolarii, preşcolarii şi elevii români, având dreptul la cazare gratuită în internatele şcolare, alocaţie de hrană, rechizite, îmbrăcăminte, încălţăminte şi manuale.


Comentarii Facebook