Vineri 30 Septembrie

O fetiță, lăsată pe o saltea pneumatică pe plaja din Vama Veche, a ajuns în apele teritoriale ale Bulgariei


Un copil lăsat să se joace pe o saltea pneumatică, pe plaja din Vama Veche a fost la un singur pas de o tragedie. La un moment dat, oamenii de pe mal au observat cum salteaua pe care se afla copilul a fost dusă în larg şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Potrivit unor surse, copilul, o fetiţă în vârstă de 10 ani, aflat pe saltea a intrat în apele teritoriale ale Bulgariei, însă salvamarul a reuşit să ajungă la el şi să îl ducă la o ambarcaţiune a pompierilor. După câteva zeci de minute, copilul a fost adus la mal, acolo unde a fost evaluat de medici, scrie Antena 3

Potrivit ISU Dobrogea, ambarcaţiunea a ieşit, din nou, în larg pentru că cel care a sunat la numărul de urgenţă 112 a anunţat că a văzut două persoane care înotau şi încercau să ajungă la salteaua pe care se afla copilul. În realitate, un singur bărbat, respectiv unchiul fetiţei, încerca să înoate pentru a o salva pe micuţă, însă a reuşit să iasă singur la mal, după ce salvamarul a salvat-o pe fetiţă.


Comentarii Facebook