O familie a găsit bucăţi dintr-un cadavru în valizele abia cumpărate la o licitaţie: „Oricine a făcut-o, recunoaşte-ţi fapta!”


Rămășițe ale unui cadavru uman au fost găsite în valizele cumpărate de o familie, la o licitație din Noua Zeelandă. Familia a rămas șocată de cele întâmplate și are nevoie de consiliere psihologică. 

Autorităţile au raportat faptul că rămășițele umane se aflau în valize cumpărate la o licitație dintr-un depozit din Noua Zeelandă. Chemată imediat la faţa locului, poliţia a demarat o anchetă cu scopul de a identifica şi a afla modul în care rămăşiţele au ajuns în geamantane. Familia care le-a cumpărat este exclusă de pe lista de suspecţi, potrivit The Guardian.

Familia din Auckland a sunat la poliție când au descoperit rămășițele după ce „au dus acasă noile valize de la depozit”, a declarat Tofilau Faamanuia Vaaelua de la Biroul de Investigaţii.

Apreciem că există un interes public semnificativ pentru ceea ce s-a întâmplat, însă, având în vedere natura descoperirii resturilor umane, mai avem o serie de investigaţii de efectuat”, a spus Faamanuia Vaaelua. „Prioritatea poliției este aceea de a confirma identificarea decedatului, astfel încât să putem stabili circumstanțele din spatele descoperirii."

Familia are nevoie de consiliere psihologică după descoperirea din valize. Un vecin a declarat publicaţiei Newshub: „Îmi pare rău pentru ei deoarece nu au nimic de-a face cu asta. Oricine a făcut-o, recunoaşte-ţi fapta. E puțin nedrept ce li s-a întâmplat. Este îngrozitor.” Site-ul de știri Stuff a raportat că alți vecini au sesizat un „miros neplăcut” care venea dinspre proprietatea familiei joi, cu puțin timp înainte de sosirea poliției.

Comentarii Facebook