Minivacanță de câte 5 zile de Crăciun și Revelion pentru bugetari


Bugetarii au primit un nou ”cadou” din partea Guvernului Dăncilă pe final de an, aceștia primind încă 2 zile libere în plus, de Crăciun și Revelion.

În cadrul ședinței de joi, parlamentarii au decis să le dea liber bugetarilor și în zilele de 24 și 31 decembrie.

Zilele libere legale de Crăciun sunt 25 și 26 decembrie, iar în acest an pică marțea și miercurea, iar acum guvernanții au decis să declare drept nelucrătoare și ziua de 24 decembrie, astfel încât bugetarii au parte de o minivacanță de 5 zile.

De asmenea, aceeași situație este și în cazul zilelor libere de Revelion (1 și 2 ianuarie), care pică tot marțea și miercurea. Guvernul a decis să acorde încă o zi liberă, din data de 31 decembrie.

Iată care este calendarul zilelor libere din 2019:

1 ianuarie (marți) – Anul Nou

2 ianuarie (miercuri)

24 ianuarie (joi) – Ziua Unirii Principatelor României sau Mica Unire

26 aprilie (vineri) -Vinerea Mare

28 aprilie (duminică) – Paștele

29 aprilie (luni) – A doua zi de Paște

1 mai (miercuri) – Ziua Muncii

1 iunie (sâmbătă) – Ziua Copilului

16 iunie (duminică) – Rusalii

17 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii

15 august (joi) – Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (sâmbătă) – Sfântul Andrei

1 decembrie (duminică) – Marea Unire

25 decembrie (miercuri) – Crăciun

26 decembrie (joi) – Crăciun

Comentarii Facebook