Duminica 28 Aprilie

Închisoare pentru angajații din sistemul feroviar care produc accidente beți sau sub influența substanțelor. Cei prinși riscă între 3 și 10 ani


Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care modifică art. 331 din legea 286/2009 privind Codul penal.

Astfel, angajații din sistemul feroviar, cu atribuții privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, care refuză prelevarea de probe  în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive riscă ani grei de închisoare. 

„Refuzul ori sustragerea angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, prevede legea.

Mai mult, angajații care au atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţii sau manevre pe calea ferată, care sunt prinși cu o alcoolemie  de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau se află sub influența psihoactivelor riscă aceeași pedeapsă, iar dacă produc accidente  riscă între 3 și 10 ani de închisoare.

Și cei care părăsesc postul, punând în pericol siguranța feroviară riscă să ajungă după gratii. 

,,Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”, reglementează actul normativ.

Un mecanic de locomotivă a condus două trenuri de călători sub influența substanțelor interzise. Alți doi mecanici au refuzat testarea


Comentarii Facebook