Guvernul discută plafonarea prețurilor la alimente: PSD avertizează creșteri de până la 20% și risc de sărăcie masivă
Reprezentanții coaliției de guvernare s-au reunit miercuri, la Palatul Victoria, într-o ședință crucială, cu subiecte precum plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază și reforma administrației locale.
Coaliția de guvernare discută plafonarea prețurilor la alimente și reforma administrației locale
Reprezentanții coaliției de guvernare se reunesc azi, la Palatul Victoria, într-o ședință în care principalele subiecte au fost plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază și reforma administrației locale. PSD urmează să prezinte argumente pentru menținerea plafonării, avertizând că eliminarea acestei măsuri ar putea duce la o creștere a inflației între 13 și 15% în lunile următoare.
PSD avertizează: eliminarea plafonării va afecta puterea de cumpărare și ar putea aduce sărăcia
Social-democrații susțin că plafonarea prețurilor la alimentele esențiale a ajutat la menținerea prețurilor și protejarea veniturilor populației cu venituri reduse. Conform estimărilor PSD:
- o creștere medie de 15% a prețurilor la alimentele plafonate ar duce inflația la 13,8%;
- o creștere de 20% ar ridica inflația la 15,1%.
În contextul scumpirilor la energie (+66%) și al măsurilor de austeritate, eliminarea plafonării ar putea reduce puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici cu până la 30% și ar plasa peste 1 milion de persoane în risc de sărăcie și excluziune socială în 2026, crescând tensiunile sociale.
Pe lângă plafonarea adaosului comercial, ședința coaliției a inclus și discuții despre reforma administrației locale, proiect aflat în faza finală de analiză în cadrul grupului de lucru desemnat.
1 Comentariu