FOTO - Un planor, pilotat de o fată de 17 ani, aflată la primul zbor, s-a prăbușit într-o curte din Craiova


Planorul a agățat cablurile rețelei electrice și a căzut într-o curte din Popoveni, localitate componentă a municipiului Craiova. Aflată la primul zbor, tânăra de 17 ani care pilota aeronava fără motor a fost transportată la spital. 

În localitatea Popoveni, un planor, în care se afla o persoană, s-a prăbuşit în curtea unei locuinţe. Persoana, în vârstă de 17 ani, a fost găsită de echipajele de intervenţie”, a precizat ISU Dolj, potrivit Gazeta de Sud

Minora care se afla în planor a fost găsită de echipajele de intervenţie conştientă, cu politraumatisme şi a fost transportată la spital. 

Potrivit reprezentanților ISU Dolj, accidentul s-a produs după ce aeroplanul a planat prea jos și a agățat cablurile electrice din cartierul craiovean Popoveni. Fata care pilota aeronava se afla la primul zbor.

Sursa foto: ISU Dolj


Comentarii Facebook