EXIT, singurul festival muzical din Europa care nu s-a anulat din cauza pandemiei COVID-19


Festivalul EXIT din Serbia este singurul din Europa care nu a fost anulat din cauza pandemiei COVID-19. 

Astfel, organizatorii au anunţat pe Facebook un nou format pentru festivalul care are loc de peste 20 de ani în cetatea Petrovaradin din Novi Sad.

Festivalul a câştigat de două ori, în 2013 şi 2017, titlul de „Cel mai important festival european” şi adună anual, în cele 4 zile, peste 55.000 de vizitatori zilnic.

Cu toate acestea, situaţia actuală nu i-a împiedicat pe organizatori să se oprească şi au căutat soluţii pentru ca îndrăgitul festival să se poată desfăşura. Ca element de noutate, cei care au achiziţionat bilete pentru evenimentul din 2020 pot opta între ediţia actuală sau cea viitoare, din 2021, conform Mediafsax.

Numărul celor care vor să petreacă în vară la EXIT Festival va fi limitat de măsurile de siguranţă adoptate în concordanţă cu noile standarde admise pentru evitarea răspândirii noului coronavirus. Organizatorii promit nume sonore pe scena festivalului. Zilnic contactează noi artişti dispuşi să performeze pentru EXIT

Comentarii Facebook