După zece ani de la tragedia din Colectiv, România parcă face pași spre normalitate: Câte spitale de mari arși vom avea în țară

Au trecut 10 ani de la tragediile care au zguduit sistemul medical românesc. Zece ani de durere, de rușine și de neputință. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vorbește despre această perioadă cu sinceritate, dar și cu un mesaj de speranță pentru România.

Zece ani de nepăsare și sacrificiu pentru România

„Ce știu sigur este că în 2022 le-am început, împreună cu echipa de la Ministerul Sănătății.”, a declarat Rogobete. Inițial ca secretar de stat, iar acum ca ministru, el coordonează aceste proiecte de trei ani. „Le coordonez de 3 ani – atunci ca secretar de stat, acum ca ministru. Și nu e despre mine. E despre o echipă întreagă și despre toți cei care nu au renunțat să creadă că se poate și în România.”

Ministrul și-a exprimat și rușinea personală pentru nepăsarea și indolența care au afectat ani la rând sistemul medical: „Simt rușine uneori. O rușine grea, pentru nepăsare și indolențǎ. Simt durere când văd cum unii au privit ani la rând în altă parte, în timp ce medicii și asistentele își sacrificau zilele și nopțile în spitale, ținând sistemul pe umeri.”

Rogobete a subliniat importanța medicilor, asistentelor și brancardierilor care și-au făcut datoria cu inima, chiar și când statul părea să-i fi uitat. „Medici, asistente, brancardieri – cei care și-au făcut datoria cu inima, chiar și atunci când statul părea că i-a uitat. Lor le datorez respectul meu și al întregii țări. Ei au ținut vie flacăra speranței în sistemul de sănătate românesc.”

Centrele de arși în construcție în România

Astăzi, România are trei centre de arși în construcție, iar cel de la Timișoara urmează să fie finalizat chiar anul acesta. Este un pas major după zece ani de așteptare, un pas care ar fi trebuit făcut de mult.

Ministrul a transmis un mesaj emoționant și către familiile celor care au pierdut lupta cu arsurile severe: „Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au plecat prea devreme. Le promit că nu am uitat și că România va putea trata marii arși în centre moderne, construite cu grijă și demnitate.”

Rogobete încheie cu un apel la credință și implicare: „Și da… se poate! Pentru că atunci când credem, când muncim și când iubim oamenii, România vindecă!”

După zece ani de frustrare și nepăsare, țara noastră începe să construiască infrastructura necesară pentru a oferi tratament de calitate pacienților cu arsuri grave.

Comentarii Facebook