Duminica 27 Noiembrie

Dorel lovește din nou! 15 stații de încărcare a mașinilor electrice, nefuncționale, după ce muncitorii au aruncat codurile de activare


Caz halucinant în Galați. Cincisprezece stații de încărcare pentru mașini electrice stau nefolosite de aproape un an din cauză că, angajații firmei care le-a montat au aruncat codurile de activare la gunoi, odată cu ambalajele. Primăria a plătit aproape un milion de lei, iar Administrația Fondului de Mediu a alocat 2,8 milioane de lei, nerambursabili.

15 stații,  complet nefuncționale 

Primăria din Galați a instalat 21 de stații de încărcare pentru mașinile electrice și hibrid. Alte 25 sunt pe punctul de a fi pornite. Pentru 15 dintre ele, însă, a apărut o problemă. Aparatele noi au fost puse pe poziții. Mai trebuie doar să fie racordate la rețeaua de energie electrică. Folia nu a fost îndepărtată, probabil pentru ca șoferii mașinilor electrice să nu mai oprească, în încercarea de a alimenta.

Echipele de muncitori ale firmei desemnate să instaleze cele 25 de stații au aruncat ambalajele stațiilor, ambalaje care conțineau și codul de activare a stațiilor. Acest lucru a dus la întârzierea punerii în funcțiune”, declară purtătorul de cuvânt al primăriei Galați.

Șoferii sunt dezamăgiți 

Cei care și-au asumat greșeala, au luat legătura cu producătorul stațiilor de alimentare și așteaptă să primească, din nou, codurile de activare. Până atunci, șoferii care ar putea să le folosească, le vizitează periodic și pleacă din ce în ce mai dezamăgiți.

De fiecare dată când am ocazia să trec pe lângă ele, mă mai uit să văd: sunt active, nu sunt active. Ar trebui să avem măcar câte o stație activă pentru fiecare zonă centrală. Uneori se stă și la coadă. Uneori se și renunță. În funcție de mașină și de nevoie”, spune proprietarul unei mașini hibrid. 

Alții s-au obișnuit deja cu aparatele mari de pe marginea străzii și le consideră parte integrantă a peisajului urban. „Am zis că e WC, dar nu cred, când îl văd cu astea, așa… Ca la noi, ce să facem… Mai sunt și greșeli”, spune o localnică. 

În Galați sunt înmatriculate aproximativ 150 de mașini electrice și 1.500 cu motor hibrid. Primăria a anunțat că, pe lângă stațiile de încărcare instalate până acum, vor mai fi cumpărate peste 200, din bani europeni sau proiecte cu finanțare de la Fondul de Mediu, notează StirileProTv.


Comentarii Facebook