Copiii refugiați au nevoie de profesori care să le vorbească limba. Inclusiv studenții UBB Cluj le vor putea preda copiilor ucraineni


Studenții din universitățile în care există predare în limba ucraineană, printre care și UBB Cluj, ar putea face practică pedagogică cu tinerii și copiii care vin din Ucraina. 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în 55 de școli din opt județe se predă oficial limba ucraineană, dar numărul profesorilor este mult prea mic pentru a susține cursuri copiilor refugiați veniți din Ucraina. Tocmai de aceea se vor căuta și printre refugiați cadre didactice pentru a susține numărul de profesori care ar putea preda copiilor ucraineni la noi în țară. 

De asemenea, studenții din universitățile în care există predeare în limba uraineană ar putea face practică pedagogică ajutăndu-i, astfel, pe copii refugiați să își continue studiile în limba lor maternă.

Este foarte important să le putem asigura acces la educație în momentul în care aceștia vor dori acest lucru. În acest sens, în România, avem 45 de școli și 10 licee în care se predă în limba ucraineană. Este vorba de opt județe ale României: Maramureș, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Tulcea, Arad, Caraș-Severin și Timiș”, declară Ministrul Educației.

În aceste școli există un număr important de cadre didactice care pot preda în limba ucraineană. Sunt educatori, învățători sau profesori. Sunt profesori care predau limba ucraineană sau alte discipline în limba ucraineană. Numărul este insuficient. Există trei universități din România în care există predare în limba ucraineană: Universitatea din București, Universitatea „Babeș Bolyai” și Universitatea din Suceava. Sunt convins că prin discuțiile cu aceste universități acei studenți vor putea să facă practică pedagogică în interesul acestor copii, care, spre deosebire de studenți, nu pot comunica în altă limbă decât cea ucraineană”, a mai adăugat acesta. 

Este foarte important să știm unde sunt acei copii și de ce vârstă sunt acei copii. De asemenea, din discuțiile cu Ministerul Afacerilor Interne a reieșit că vom încerca să identificăm printre refugiații din Ucraina și acele persoane care sunt cadre didactice și care au disponibilitate pentru a se implica în educația acestor tineri”, a declarat Sorin Cîmpeanu, joi, 3 martie.

Toate manualele din Ucraina sunt pe site-ul ministerului ucrainean

Fostul ministru al Educație, Daniel Funeriu, spune că „toate manualele din Ucraina sunt pe site-ul ministerului lor" și propune să "se facă o listă a ucrainienilor care sunt sau pot fi profesori şi să se organizeze şcolarizarea copiilor ucrainieni de pe teritoriul nostru” pentru ca cei mici să își poată continua studiile chiar și la noi în țară.

Cred că ar fi bine -şi fezabil- să se facă o listă a ucrainenilor care sunt sau pot fi profesori şi să se organizeze şcolarizarea copiilor ucraineni de pe teritoriul nostru. E crucial pentru aceşti copii să aibă certitudinea că în viața lor războiul e doar o paranteză, să sperăm cât mai scurtă. Iar pentru cei care predau, ar fi o sursă de venit. Asta cu atât mai mult cu cât avem programă şi manuale în ucraineană. Să imprimăm rapid mai multe şi... let's do it!”, a scris Daniel Funeriu pe Facebook.

Funeriu.PNG


Comentarii Facebook