Controale-fulger în spitale! Rogobete promite să arate public tot: De la somon cu broccoli la mâncare de coșmar


Rogobete: „Controale surpriză în spitale! Respectul față de pacienți nu e opțional”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că începând de săptămâna viitoare vor fi demarate controale neanunțate în spitalele din România. Decizia vine după ce Ministerul Sănătății a primit peste 200 de sesizări privind condițiile din unitățile medicale, în special legate de calitatea mâncării servite pacienților.

„Respectul în spitale nu e o opțiune, e o obligație. Cine nu înțelege asta, pleacă!”, a transmis ministrul, subliniind că primele verificări vor viza spitalele indicate de pacienți în sesizările lor.

Exemplu pozitiv: „Se poate!”

Rogobete a povestit că recent a vizitat un spital public unde a găsit „mâncare gătită corect, curățenie, atitudine demnă și performanță medicală”. În timpul acelei vizite, pacienții au fost serviți inclusiv cu somon și broccoli – un exemplu, spune ministrul, că standardele decente nu sunt imposibil de atins.

„Am spus atunci că se poate. Iar echipa de acolo demonstrează zilnic că nu a fost o întâmplare: publică fotografii cu meniurile pacienților, în semn de transparență și asumare”, a precizat Rogobete pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a respins zvonurile potrivit cărora meniul ar fi fost schimbat special pentru vizita sa. „Greșit! Chiar și atunci când nu sunt prezent, meniurile respectă aceleași standarde. De exemplu, astăzi pacienții au primit din nou somon cu broccoli. Asta este realitatea, nu excepția”, a adăugat el.

Controale cu rezultate publice

Rogobete a explicat că sesizările primite de la pacienți arată o situație inegală în sistem: unele spitale oferă condiții impecabile, în timp ce altele demonstrează „cât dispreț există, în anumite locuri, față de oameni”.

„De săptămâna viitoare încep vizitele fără anunț prealabil. Mă voi duce direct în spitalele indicate în sesizări și voi face publice rezultatele – fie că vorbim despre exemple pozitive, fie despre situații inacceptabile”, a transmis ministrul.

„Respectul se vede în lucrurile simple”

Pentru Rogobete, respectul față de pacienți începe cu detalii elementare: mâncare decentă, curățenie și comportament adecvat. „Nu e filosofie, e bun-simț. Cine nu e capabil să-l aplice nu are ce căuta la conducerea unui spital public”, a punctat el.

Ministrul a reamintit că sistemul public de sănătate este „coloana vertebrală” a domeniului și că prioritatea autorităților trebuie să fie oferirea de tratamente corecte și inovative, tehnologii performante și, mai ales, respect pentru pacienți.

Comentarii Facebook