Cine l-a cunoscut? Poliția portugheză lansează un apel public pentru identificarea unui român găsit mort anul trecut. Tatuajul poate elucida misterul
Autoritățile din Portugalia lansează un apel public, după ce, la aproape un an de la descoperirea trupului neînsuflețit al unui bărbat, identitatea acestuia rămâne un mister. Ancheta scoate la iveală un detaliu tulburător: bărbatul este român, însă nimeni nu a reușit până acum să spună cine a fost și de unde venea.
Cadavrul, descoperit într-un loc spectaculos, dar izolat. Identificare imposibilă prin metode obișnuite
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit în luna iulie a anului trecut pe insula Madeira, una dintre cele mai populare destinații turistice ale Portugaliei. Descoperirea a avut loc într-o zonă greu accesibilă, în apropierea unei cascade, un loc frecventat de turiști, dar și de aventurieri care decid să meargă singuri. Circumstanțele exacte ale morții nu au fost făcute publice în detaliu, însă anchetatorii exclud, pentru moment, o identificare rapidă prin metodele clasice.
Poliția portugheză a precizat că identificarea facială nu a fost posibilă, din cauza stării în care se afla corpul în momentul descoperirii. Lipsa documentelor, a obiectelor personale și absența oricăror sesizări clare privind dispariția unui cetățean român în zonă au complicat și mai mult ancheta.
Bărbatul avea aproximativ 1,80 metri înălțime, cântărea în jur de 60 de kilograme și prezenta mai multe tatuaje distinctive, elemente care acum sunt cheia principală a identificării sale.
Mesajul tatuat care a atras atenția anchetatorilor
Cel mai notabil semn distinctiv este un tatuaj în limba română, inscripționat clar pe corpul bărbatului: „Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mișcă-te!”
Autoritățile speră că John Doe (un nume generic, fictiv, folosit în sistemul legal, în special în SUA și Canada, pentru un bărbat a cărui identitate reală este necunoscută, secretă, sau pentru a desemna un „om obișnuit” într-un exemplu; pentru femei se folosește Jane Doe, iar pentru cadavre de identitate necunoscută se folosește tot John/Jane Doe) va fi recunoscut de cineva din România sau din diaspora. Polițiștii cred că bărbatul ar fi putut trăi sau munci în străinătate și că familia sau apropiații săi nu știu ce s-a întâmplat cu el.
Apel către români: orice detaliu poate conta
Autoritățile portugheze cer sprijinul populației, în special al comunităților de români din Europa. Orice informație, oricât de mică, ar putea ajuta la stabilirea identității bărbatului și la închiderea acestui caz dureros.
Pentru anchetatori, dar mai ales pentru o familie care, poate, încă își așteaptă fiul, fratele sau prietenul, identificarea lui înseamnă o formă de dreptate și liniște.

1 Comentariu