Cât mai strângem cureaua în privat? Bolojan: Cheltuielile cu angajații din administrația publică au crescut anul ăsta cu 10%, deși trebuiau să scadă cu 5%
Premierul Ilie Bolojan a atras atenția astăzi În cadrul unei conferințe de presă de la Palatul Victoria, asupra evoluției cheltuielilor de personal din administrația publică locală. El a precizat că, în primele șase luni ale acestui an, aceste cheltuieli au urcat cu 10% față de perioada similară a anului trecut, deși, potrivit proiectului de buget, ar fi trebuit să înregistreze o reducere de 5%. Această creștere a apărut fără angajări suplimentare, iar posturile vacante nu au fost desființate.
„Zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 150.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zonele de asistență socială, iar controlul cheltuielilor de personal este o miză importantă, pentru că, dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului - mai ales acolo unde ele sunt inutile - riscăm ca tot ceea ce încasăm suplimentar, în aceste zile sau în lunile următoare, să se ducă pe aceste cheltuieli de personal și riscăm să ne întoarcem anul viitor, dacă nu le reducem, în situația în care ne găsim anul acesta”, a explicat Bolojan.
Prim-ministrul a subliniat că al doilea pachet de măsuri pentru sectorul public, depus recent în Parlament, are ca scop limitarea privilegiilor existente. Acest set de cinci proiecte urma să fie completat de un al șaselea, vizând reforma administrației locale, însă lipsa consensului în coaliție a împiedicat depunerea lui.
„Acest pachet este însă complementar pachetului de fiscalitate, pentru că, fără adoptarea lui, practic nu ne valorificăm potențialul administrației publice locale, care este o coloană vertebrală a administrației publice românești și nu reducem o componentă importantă de cheltuieli pe care statul român nu o mai poate suporta în anii următori”, a adăugat premierul.
3 Comentarii