Macron pregătește Franța de război. Spitalele au fost mobilizate pentru a fi pregătite să trateze zeci de mii de răniți până în martie 2026
Franța ia măsuri fără precedent, pregătindu-se pentru un posibil conflict militar major în Europa. Conform unui document intern al Ministerului Sănătății, dezvăluit de săptămânalul Le Canard Enchaîné, toate spitalele din țară trebuie să fie pregătite să trateze între 10.000 și 50.000 de soldați răniți, francezi sau aliați, într-un interval de până la șase luni. Termenul-limită pentru această mobilizare este martie 2026.
Emmanuel Macron pare că se pregătește de război cu Rusia: ordinul dat spitalelor
Planul include instruirea intensivă a personalului medical și amenajarea de centre în apropierea porturilor și aeroporturilor, pentru a permite repatrierea rapidă a răniților. Documentul avertizează că Franța trebuie să fie pregătită pentru „un conflict de mare intensitate”, semn că scenariul unui război european nu mai este doar teoretic.
CITEȘTE ȘI: NATO vrea să blindeze România în cazul unui război cu Rusia. Donald Trump ar putea trimite avioane F-35 inclusiv la Cluj
Aceste măsuri vin în contextul tensiunilor tot mai ridicate legate de războiul din Ucraina și al avertismentelor NATO privind o posibilă agresiune a Rusiei împotriva Alianței Nord-Atlantice în următorii cinci ani. În acest cadru, Franța se alătură celorlalte state membre NATO care își consolidează apărarea și cresc cheltuielile militare, inclusiv pentru infrastructura strategică și securitatea cibernetică.
Mai multe țări din Europa se pregătesc de război, printre care Polonia, Franța și Germania
Pregătirile includ și scenarii detaliate pentru gestionarea crizelor pe termen lung, cum ar fi evacuarea civililor, distribuirea rapidă a medicamentelor și crearea unor rezerve de echipamente medicale de urgență. Experții avertizează că mobilizarea spitalelor ar putea fi un semnal că autoritățile iau în serios posibilitatea unui conflict care ar afecta nu doar armata, ci întreaga populație.
Ministrul francez al sănătății, Catherine Vautrin, a confirmat existența planului, dar a încercat să calmeze spiritele: „Este normal ca spitalele să se pregătească pentru orice criză, fie ea sanitară sau militară”. Cu toate acestea, amploarea pregătirilor medicale și tonul avertismentelor din document sugerează că președintele Emmanuel Macron ia în serios scenariul unui război pe continent și mobilizează întreaga țară pentru ce ar putea fi o criză fără precedent. Nu doar francezii se pregătesc de război, ci și germanii și polonezii. La fel ca și în Franța, instituțiile abilitate din aceste țări au primit deja ordin să fie pregătite de ce e mai rău.
19 Comentarii