Duminica 21 Iulie

Aplicația WhatsApp a împlinit 10 ani de la lansare. Cum a evoluat de-a lungul timpului VIDEO


WhatsApp este una dintre cele mai populare servicii de mesagerie instant din lume, iar de curând aplicația a împlinit 10 ani de la lansare.

Cu această ocazie, compania a publicat pe blogul WhatsApp un clip video care sărbătorește utilizatorii platformei și un infografic în care este prezentată pe scurt evoluţia serviciului.

Aplicaţia WhatsApp a fost lansată pe iOS şi Android în 2009 pe 24 februarie. Aceasta oferea funcţionalitate de bază, doar mesajele text fiind prezente pentru început. Abia în luna decembrie a apărut opţiunea de a trimite fotografii şi clipuri video. În 2010, WhatsApp a primit posibilitatea de a trimite geolocaţia prin mesaj, în timp ce în 2011 au apărut grupurile de chat. Tot atunci au fost înregistrate aproximativ 1 miliard de mesaje trimise prin intermediul serviciului în fiecare zi, conform go4it.ro.

În 2013 au apărut mesajele vocale, iar în 2014, WhatsApp trecea de pragul de 500 de milioane de utilizatori. În acelaşi an, WhatsApp a fost cumpărat de Facebook şi a primit notificări la citire. În 2015 a apărut WhatsApp Web, varianta din browser, iar în 2016 au fost introduse mai multe capabilităţi precum criptarea la ambele capete ale conversaţiei şi apeluri video. Tot în 2016 WhatsApp a trecut de 1 miliard de utilizatori pe lună şi a lansat o aplicaţie pentru desktop.

În 2017, WhatsApp a primit doar funcţia „status”, însă a reuşit să atingă un miliard de utilizatori pe zi, iar în 2018 a atins 1,5 miliarde de utilizatori pe lună. De asemenea, tot atunci a apărut şi WhatsApp Business şi posibilitatea de a iniţia apeluri de grup.

Comentarii Facebook